Proiectul „Artiști în temnițele comuniste” aduce în atenție prin intermediul expozițional cât și sub forma unei platforme multimedia dedicate care conține peste 150 profile de artiști și artiste care au suferit în temnițele comuniste, acompaniate de 5 video documentare despre aceștia. În spațiul public s-a dezbătut și publicat până acum în diferite forme publicistice și mediatice mai ales despre experiențele carcerale ale elitelor politice, religioase, culturale și aproape deloc ale celor din zonele artelor plastice.

Contribuția documentară a acestui proiect este necesară pentru mai buna înțelegere și cercetare sistematică a represiunii regimului comunist în zona artistică. Experiențele carcerale ale unor biografii artistice individuale vor nuanța totodată și termenii opoziție, rezistență prin cultură, disidență, utilizați în zona artistică. Documentele obținute prin consultarea fișelor penale sunt puse la dispoziția publicului în cadrul proiectului Artiști în temnițele comuniste în scopuri de informare, documentare și cercetare. PostModernism Museum se opune promovării cultului criminalilor de război și al membrilor mișcărilor fasciste.

mai multe aici: https://www.postmodernism.ro/artisti-in-temnitele-comuniste

Proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii

Parteneri: Muzeul Ororilor Comunismului în România (MOCR), Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), Revista Memoria, Modernism.ro

Susține activitatea Modernism.RO printr-o donație.