Crama Oprișor în parteneriat cu Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca lansează pe 25.11.2021 “Premiile Crama Oprișor pentru Desen Contemporan – Universitatea de Artă si Design din Cluj-Napoca”, una dintre cele mai importante inițiative culturale contemporane.

Concursul “Premiile Crama Oprișor pentru Desen Contemporan” este un demers din aria privată, conceput încă de la început ca dezvoltare a implicării în viața social-artistică și sprijin oferit tinerilor studenți și absolvenți ai instituțiilor de învățământ superior artistic din România. Prima ediție a fost realizată împreună cu Universitatea Națională de Arte din București, odată cu aniversarea de către aceasta a 150 de ani de la înființare.

Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca este una dintre cele mai importante și originale resurse de desen, “Școala de la Cluj” marcând, de-a lungul timpului, viziunea și mijloacele expresive ale artei românești. Este, în acest context, extrem de relevant rolul organizatorilor de a încuraja creația contemporană, aflată în perioada de formare artistică, iar din acest motiv concursul se adresează studenților și absolvenților Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca.

Cu un fond de premiere important, care se înscrie alături de conceptele similare din Europa, la finalul concursului se vor acorda trei distincții:
– Marele Premiu Crama Oprișor pentru Desen Contemporan = 3000 Euro brut (un artist ales de către juriul desemnat)
– Premiul Special UAD Cluj-Napoca – Crama Oprișor pentru Desen Contemporan = 1500 Euro brut (un artist ales de către juriul desemnat)
– Premiul Special al Publicului – Crama Oprișor pentru Desen Contemporan = 1500 Eur brut (un artist este ales prin votul publicului)
Perioada de înscriere a lucrărilor în concurs este 25 Noiembrie 2021 – 28 Februarie 2022 la adresa: [email protected], urmată de o primă jurizare online a portofoliilor în Martie 2022 pentru alegerea finaliștilor – cei care vor participa la expoziția “Premiile Crama Oprișor pentru Desen Contemporan – Universitatea de Artă si Design din Cluj-Napoca” desfășurată între 18 Mai – 05 Iunie 2022 la prestigiosul Muzeu de Artă din Cluj-Napoca. Gala premiilor este programată pe 05 Iunie 2022.

Regulamentul concursului poate fi consultat la adresa: https://crama-oprisor.ro/regulament.pdf

Un aspect important la această ediție a premiilor este acordarea unui Premiu Special al Publicului, iar cei ce doresc își vor putea vota artiștii favoriți în perioada: Aprilie -1 iunie 2022 pe pagina: https://www.crama-oprisor.ro/premiile