Fotografii de epocă, inedite sau mai puţin cunoscute, care-l înfăţişează pe Nicolae Titulescu în calitate de ministru de externe al României, pe pagina Facebook a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, cu prilejul marcării a 80 de ani de la dispariţia marelui diplomat român.

Cu prilejul marcării a 80 de ani de la dispariţia (17 martie 1941, la Cannes, în Franţa) marelui diplomat român Nicolae Titulescu (1882–1941), personalitate unanim recunoscută la nivel internaţional, unul dintre arhitecţii prezervării sistemului de la Versailles în cadrul relaţiilor internaţionale din perioada interbelică, ales de două ori la rând, în 1930 şi 1931, preşedinte al Adunării Generale a Societăţii Naţiunilor, Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia promovează pe pagina oficială de Facebook a reprezentanţei un medalion biografic al ilustrului protagonist al diplomaţiei române şi europene. Medalionul biografic constă într-o serie de fotografii, originale de epocă inedite sau mai puţin cunoscute, provenind din colecţii private din ţară şi din străinătate, însoţite de o fişă descriptivă în limba italiană, cuprinzând date relevante cu privire la viaţa şi cariera lui Nicolae Titulescu, ale activităţii sale ca diplomat român, dar şi ca membru şi respectiv preşedinte al Adunării Generale a Societăţii Naţiunilor de la Geneva. Arhitect al sistemului de reaşezare a raporturilor internaţionale pe temeiul cooperării, bunei înţelegeri, a multilateralismului în gestionarea relaţiilor dintre state, a rezolvării pe cale paşnică a diferendelor în cadrul instituţional creat de Societatea Naţiunilor, organism internaţional precursor al Organizaţiei Naţiunilor Unite, Titulescu a fost, vreme de mai bine de un deceniu şi jumătate, delegat al României la Societatea Naţiunilor, fiind de două ori ales Preşedinte al Adunării Generale a înaltului for de la Geneva: în 1930 şi 1931. Ministru al afacerilor externe al României în perioada 1927–1928 şi 1932–1936, Titulescu a fost printre cei mai convinşi şi stăruitori promotori ai stabilităţii graniţelor rezultate în urma Păcii de la Paris–Versailles, ai prezervării relaţiilor cordiale dintre state, indiferent de întinderea teritorială şi forţa militară, ai respectării suveranităţii şi egalităţii naţiunilor în comunitatea internaţională, al opţiunii pentru un sistem de securitate colectivă menit să preîntâmpine folosirea forţei în rezolvarea litigiilor dintre părţi.

Licenţiat în Drept la Paris, profesor de Drept civil la Universitatea din Iaşi şi apoi la Universitatea din Bucureşti, Nicolae Titulescu debuta în activitatea diplomatică în calitate de membru al Adunării Naţionale pentru unitatea românilor, fondată în 1918 la Paris, unde emigraţia română susţinea interesele ţării în faţa foştilor aliaţi din Antantă, după încheierea Păcii de la Buftea–Bucureşti. Delegat al României la Conferinţa de Pace de la Paris (1919–1920), Titulescu a fost semnatar, în numele Guvernului român, alături de Ioan Cantacuzino, al pactului de constituire a Societăţii Naţiunilor, parte a sistemului versailles care fundamenta noua configuraţie europeană de după Primul Război Mondial. La 4 iunie 1920, Nicolae Titulescu a semnat pentru partea română şi Tratatul de la Trianon, care a consfinţit din punct de vedere juridic Unirea Transilvaniei cu România. Ca ministru de finanţe (1920–1922), Titulescu şi-a adus contribuţia la stabilizarea şi dezvoltarea economiei româneşti postbelice şi la rezolvarea echilibrată a aspectelor financiare ale reformei agrare. Dar cele mai importante realizări ale sale sunt legate de activitatea-i de diplomat, care s-a bucurat de prestigiu şi largă recunoaştere internaţională. Numit în două rânduri ministru plenipotenţiar la Londra (1922–1927, 1928–1932), Titulescu a fost, totodată, vreme de mai bine de un deceniu şi jumătate, delegat al României la Societatea Naţiunilor, fiind, după cum am menţionat, de două ori ales Preşedinte al Adunării Generale a înaltului for de la Geneva, în 1930 şi 1931. Ministru al afacerilor externe al României în perioada 1927–1928 şi 1932–1936, Titulescu a fost printre cei mai convinşi şi stăruitori promotori ai stabilităţii graniţelor rezultate în urma Păcii de la Paris, ai prezervării relaţiilor cordiale dintre state, indiferent de întinderea teritorială şi forţa militară, ai respectării suveranităţii şi egalităţii naţiunilor în comunitatea internaţională, al opţiunii pentru un sistem de securitate colectivă menit să preîntâmpine folosirea forţei în rezolvarea litigiilor dintre părţi. Considerat, pe bună dreptate, «unul din cei mai inteligenţi şi mai talentaţi diplomaţi ai Europei contemporane», Nicolae Titulescu, cu a sa viziune de gestionare a raporturilor dintre state prin recursul la politica de securitate colectivă şi la instrumentele diplomaţiei pentru rezolvarea oricăror diferende dintre părţi, a anticipat rolul pe care Organizaţia Naţiunilor Unite, continuatoarea Societăţii Naţiunilor, avea să-l îndeplinească în Europa de după cel de-al Doilea Război Mondial.