Cu aproape 100 de premii naționale și internaționale și cu lucrări în colecții publice și private din toata Europa, Florian Doru Crihană este cunoscut de aproape patru decenii iubitorilor de caricatură și grafică și publicat de mai multe edituri prestigioase din România și Germania.
În urmă cu cinci ani, Crihană a decis să îmbine pasiunea sa pentru cercetare istorică și pentru arhitectură cu talentul de caricaturist și excelența într-o tehnică laborioasă – cea a uleiului pe carton, și a început un periplu european care continuă și în prezent. Orașe din Franța, Germania, Italia, Spania, Slovenia, România, Belgia au devenit obiectul unei minuțioase cercetări și al seriilor de desene care au urmat – de la cunoscutele Paris, Strasbourg, Berlin, Venetia, Ljubljana, la orașe mici, dar la fel de pline de istorie și de farmec, cum ar fi Bologna, Bruges, Potsdam, La Réole sau Galați.
Nürnberg este cea de-al treilea oraș german a cărei cronică o desenează Crihană (după Berlin și Potsdam), precum și ultimul în care a fost expus, în octombrie 2020, la Heilig-Geist-Spital, în prima expoziție organizată de Amt für Internationale Beziehungen der Stadt Nürnberg după primul val al pandemiei, cu un succes de public impresionant. Numeroși vizitatori au scris în cartea de onoare că expoziția i-a ajutat să descopere aspecte necunoscute ale istoriei orașului, felicitând artistul pentru alegerile surselor de inspirație. Fiecare lucrare a fost însoțită de note de documentare, pentru o completă înțelegere a poveștilor și simbolurilor desenate.
Treizeci de lucrări care celebrează arhitectura, artiștii, astronomii, tipografii, inginerii, invențiile și inventatorii originari din Nürnberg includ omagii aduse unor personalități reprezentative ale orașului, de la Albrecht Dürer, Veit Stoss, Adam Kraft sau Maria Sybilla Merian, la Konrad Georg Kuppler sau Ulman Stromer, incluzând legende și povești legate de principalele monumente și clădiri reprezentative, de la Burg la Frauenkirche și catedralele St. Sebaldus și St. Lorenz, până la Weinstadel, Schönen Brunnen sau Kettenbrücke.
Riguroasa cercetare istorică și pasiunea pentru detaliul arhitectonic sunt echilibrate de sensibilitate și umor fin, seria de lucrări dedicate orașului Nürnberg constituindu-se într-o veritabilă declarație de iubire pentru acest oraș.
Dr. Cristina Simion
Curatorul expoziției
Curator și galerist, Tiny Griffon Gallery Nürnberg
Lucrările care au fost expuse pot fi văzute în detaliu aici: https://nurnberggallery.art.blog/
fotografii arhiva personală Florian Doru Crihană
*
Recent Comments