Sambata 14 noiembrie, dupa ora 14, va avea loc deschiderea expozitiei de grafica si foto-colaj intitulata “Neo-mitologie”, semnata Paula Craioveanu, in spatiul Dizainar din str Putul cu plopi, nr 17.

Info Expoziție:

Lucrările de grafică și foto-colaj, expuse în perioada 14-29 noiembrie la Dizainăr,  fac parte din proiectul “Neo-mitologie” al artistei Paula Craioveanu, care îşi propune o interpretare contemporană a miturilor eterne, a sacralităţii atemporale, o reconstrucţie a miturilor în condiţii existenţiale actuale pornind de la ideea că mitologia investeşte cu puteri neobişnuite şi supranaturale fapte, oameni, lucruri, concentrând dorinţe umane ascunse. Postmodernismul, curent artistic în care se pot înscrie şi aceste lucrări, aduce zeii în viaţa de zi cu zi, printr-o reinterpretare încărcată de sâmburele de adevăr specific legendelor, făcându-i pe pe zei mai accesibili, mai umani, chiar sensibili.

“Temele vin din subconștient. Am construit o lume de imagini bazată pe personajele de legendă, centauri, amazoane, eroi. Personaje fantastice, creaturi mitologice. Anticii ar fi zis, „artiștii sunt inspirați de zei”. Antichitatea este o sursă inepuizabilă de inspirație. Mă preocupă această alăturare modernitate – antichitate. Apoi imaginile si estetica inspirate de antichitate aduse într-un context sau într-un interior modern.” – Paula Craioveanu, www.cpaula.com