În 2020 se împlinesc 100 de ani de când femeile cehoslovace au primit dreptul la vot, eveniment ce va fi sărbătorit de către Centrul Ceh București prin prezentarea unei colecții de ilustrații ce le înfățișează pe femeile importante ale Cehiei, din secolul al nouălea, până în prezent. Pentru moment, portretele vor fi prezentate online, începând cu data de 24 iunie, iar toamna acestui an va fi rezervată organizării unui eveniment fizic, ce dorește să alăture eroine cehe și românce.
Proiectul „Czech Heroines” oferă o imagine de ansamblu asupra femeilor care au făcut istorie și care au ajutat la conturarea peisajului socio-politic și cultural atât la nivelul țării, cât și la nivel internațional. Momentul prezentării acestui proiect este propice, deoarece anul acesta se sărbătoresc 100 de ani de la ratificarea dreptului la vot pentru femeile din Cehoslovacia. După Primul Război Mondial și formarea noului stat, Constituția democratică a fost adoptată pe 29 februarie 1920, iar din luna aprilie a aceluiași an, femeile au votat pentru prima dată.
Scopul acestei inițiative este de a scoate la lumină personalitățile feminine din istoria mai recentă sau mai îndepărtată pe care, poate, mulți dintre noi nu le cunoaștem și ale căror acțiuni, reușite și sacrificii au contribuit la formularea istoriei așa cum o știm și la lupta emancipării femeilor din ultimele decenii. Personalități politice, scriitoare, activiste, sportive, artiste – veți face cunoștință cu eroinele Cehiei. Printre acestea se numără Prințesa Ludmila, prima prințesă cehă documentată istoric, Alice Masaryková, una dintre primele femei cu studii superioare și fondatoarea Cruci Roșii cehoslovace, Eliška Junková, prima femeie pilot de curse, Milada Horáková, politiciană și victimă a crimelor sistemului comunist din anii ’50, Věra Chytilová, importantă regizoare și fondatoare a Noului Val Cehoslovac, sau Adriena Šimotová, pictoriță și artist grafic.
Pe pagina de Facebook a Centrului Ceh va fi prezentată o selecție de 25 de ilustrații, iar pe pagina de Instagram a acestora, toate cele 50 de lucrări vor apărea în următorea lună. Acestea au fost realizate de studenții Facultății de Artă și Design Ladislav Sutnar din cadrul Universității Boemiei de Vest, sub îndrumarea Renátei Fučíková, curatoarea seriei.
„Este impresionant să vedem imaginile și poveștile acestor femei puse laolaltă. Majoritatea sunt binecunoscute și foarte respectate pentru succese lor, cum ar fi Věra Čáslavská, fenomenala gimnastă, sau Madeleine Albright, diplomată americană de origine cehă, dar câteva dintre ele sunt uitate, în parte, în ciuda curajului lor și a poveștilor de viață – un exemplu ar fi Marie Schmolková, de origine evreiască, care prin munca sa umanitară a ajutat la salvarea a mii de copii germani și cehi de la persecuțiile naziste. Avem în plan să aducem în discuție, în viitor, nu doar eroinele cehe și istoria lor, dar și perspectivele românești asupra acestui subiect și provocările din prezent”, adaugă Robin Ujfaluši, directorul Centrului Ceh.
Centrul Ceh este un institut cultural ale cărui evenimente și programe au ca scop nu doar familiarizarea publicului român cu societatea și cultura cehă, ci, în primul rând, oferirea unui set de proiecte ce reflectă valori educative, artistice și sociale, în București și în restul țării, conectând publicul român la conținut cultural de calitate, într-un context indie și deschis.
Recent Comments