luni, 4 mai 2020, ora 18.00

Artist talk de luni: Ulrich Gábor

Ulrich Gábor (n. Budapesta, 1967) este artist plastic, sculptor, grafician, artist de imagine mișcată, regizor de animație și pedagog de artă al cărui muncă de creație a fost recompensat cu prestigiosul premiu Balázs Béla.
În creațiile sale de artă plastică Ulrich Gábor se focusează în principal pe structurile organice ale corpului uman, experimentând diferite forme de expresii artistice. Lucrările sale grafice, precum și sculpturile sale au putut fi admirate în expoziții individuale în Danemarca, Austria, Polonia, Ucraina, Slovenia, România și Elveția, dar și în cadrul a numeroase expoziții de grup. Creațiile sale se regăsesc în importante colecții din străinătate și din Ungaria.
 
A absolvit cursurile de învățământ superior la mai multe universități: Secția de pedagogie vizuală la Universitatea din Kecskemét, Secția de tipografie la Universitatea de Arte Decorative, Institutul de Teoria Artelor și Studii Media la Universitatea Eötvös Lóránd (ELTE), Institutul de Arte Media la Universitatea Metropolitană din Budapesta. Din 1992 este artist liber profesionist. A predat la mai multe universități în Ungaria, în prezent este profesor la Universitatea Metropolitană din Budapesta.
 
Din 2002 a început să colaboreze cu studioul de animație din Kecskemét, Kecskemétfilm Stúdió. Filmele sale sunt creații de autor și au participat în programele competiționale a peste 40 de festivaluri de gen din lume (la Annecy, Hiroshima, Rio de Janeiro, Kiev, Zagreb, Espinho, Leipzig). Este membru al Asociației Artiștilor de Film din Ungaria. În aprilie 2020 Festivalul Internațional de Film de Animație de la Annecy i-a selectat filmul Dűne în secția de competiție. Festivalul, care anul acesta se va ține online i-a selectat această lucrare în secțiunea Animații fără hotare, secțiune care prezintă filme care depășesc hotarele genului. Filmul lui Ulrich Gábor este un thriller abstract, o unduire între imaginație și realitate, în care sunetele, ca niște mărturii, se întrepătrund între vise și starea transcedentală.
 
Ulrich Gábor a fost distins în 2011 cu premiul Balázs Béla (cel mai prestigios premiu pentru cineaști din Ungaria), și pe lângă acest premiu a fost distins cu alte peste 30 de premii în Ungaria și internaționale: pentru filmul Mielőtt (Înainte ca) a primit premiul Cinanima la Festivalul Internațional de Filme de Animație de la Esphino (Portugalia, 2005) și a fost nominalizat la premiul Cartoon d’Or (2005); filmul Lebegés, avagy bagatel (Planare sau bagatel) a primit premiul pentru cel mai bun film experimental la Festivalul de Animație de la Kecskemét (2009); filmul A hentes zsebrádiója (Radioul de buzunar al măcelarului) a primit premiul criticilor maghiari (2010); filmul Mit kell tudni a kutyaidomításhoz (Ce trebuie știut pentru a înblânzi un câine) a primit premiul pentru cel mai bun film inovator în arta vizuală la Festivalul de Animație de la Kecskemét (2013); filmul Balansz (Balans) a primit premiul pentru cea mai bună animație la Festivalul Ars Sacra de la Budapesta (2016). Pentru creațiile sale de artist plastic a mai fost distins cu premiile: Marele premiu Erkel Ferenc Ex libris (1995), Marele premiu Hungaropack (2000, 2007), Pro Typographia (2003, 2008), World Star Award (2000, 2007), Premiul Carte frumoasă maghiară (2008), Double Lines Design Award (2009), Premiul orașului Kecskemét la Bienala de Artă Iconografică Creștină Contemporană (2018).
În 2016 Ulrich Gábor a fost invitat al celei de a 10-a ediții a Săptămânii Filmului Maghiar, în cadrul căruia publicul din București l-a putut cunoaște prin proiecția unui bloc de filme de autor. Interviul realizat de TVR Emisiunea în limba maghiară cu această ocazie se poate viziona subtitrat în limba română accesând linkul de mai jos:
În 2017 Ulrich Gábor a avut o expoziție de scupturi la Institutul Balassi – Institutul Maghiar din București, intitulată Laborator. Despre această expoziție tot pentru TVR Emisiunea în limba maghiară a făcut un reportaj Kacsó Edith (subtitrat în limba română):
Pe 4 mai 2020, la ora 6 seara, în episodul următor al seriei noastre de Artist Talk de Luni îl puteți urmări pe Ulrich Gábor, care ne va povesti cum își petrece timpul în această perioadă de carantină.
Susține activitatea Modernism.RO printr-o donație.