În această perioadă, în care este deosebit de important ca recomandările pentru prevenirea infectărilor cu noul coronavirus să ajungă la cât mai multe persoane, Muzeul Național de Artă al României a găsit o metodă inedită de a răspândi aceste mesaje, prin patrimoniul propriu.
Astfel, muzeul a inițiat o campanie pe canalele proprii (Facebook, Instagram, site) prin care o serie de texte ce conțin recomandări de prevenție împotriva COVID-19 sunt însoțite de opere de artă care ilustrează cum să ne comportăm (sau nu) pentru a rămâne sănătoși și a nu-i îmbolnăvi pe ceilalți (păstrăm distanța socială, nu ieșim fără motiv, nu cumpărăm excesiv etc).
Nicolae Darascu Calea Victoriei de ploaie MNAR Spranger Noli me tangere MNAR Theodor Aman Baratia din Campulung MNAR Theodor Aman Pe terasa la Sinaia MNAR Theodor Aman Petrecere cu lautari MNAR Abraham van der Schoor Concertul MNAR Alexandru poitevin Scheletti – Hanul Bazaca MNAR David Teniers cel tanar – interior flamand MNAR
Postarea s-a viralizat rapid, ajungând la mii de persoane care au apreciat inițiativa și s-au bucurat totodată de imaginile cu operele de artă.
Campania face parte dintr-o initiativă mai amplă a MNAR de a rămâne aproape de oameni în perioada în care muzeul este închis, oferind zilnic pe canalele sale materiale informative și imagini care să întrerupă, măcar pentru o clipă, șirul de știri neplăcute pe care îl găsim de câte ori intrăm pe internet zilele acestea.
Postările din această serie sunt marcate cu hashtagurile #StamAcasa, #aproapedeARTA, #ARTAonline, dar și de hashtagul #MuseumsAndChill, folosit cu același scop de muzeele din întreaga lume.
Recent Comments