Săptămâna viitoare, în 6 decembrie, începând cu ora 16, deschidem în Timișoara și online, pentru 10 zile, o nouă galerie de design. Vor expune artă contemporană și obiecte de design artiști caMircea Cantor, Peter Jecza, Teodor Graur sau Victoria Zidaru, alături deRadu Abraham, Ceramic Sparrow, Tactil Util, UAU sau Seen Users, precum și mulți alții, într-o expoziție curatoriată deCarmen Casiuc. 
 
Ce este epretext?
În primul rând este o galerie de design, născută din intenția de a crea punți între arhitectură și arta contemporană, între design și obiect, între simțurile complementare ce  se întâlnesc doar arar în același spațiu.epretext este o platformă de promovare a designului contemporan românesc și internațional în Timișoara. 
 
O experiență? O expoziție? epretext este oricum un altceva ce pornește, pe 6 decembrie, cu expoziția “form follows feeling”. 
 
Conceptul epretexts-a creat din bucuria comună a fondatorilor săi de a trăi cotidian frumosul și de a-i descoperi noi forme de expresie: Adela Maria Marius, tânără arhitectă, pasionată de artă și design și Andrei Petru Jecza, galerist, crescut în proximitatea sculpturii lui Peter Jecza. 
Situat la intersecția dintre abordări felurite ale frumosului,  epretext  este, așadar, un omagiu adus formei în variile sale manifestări.
 
Vă invităm începând cu 6 decembrie,  de la ora 16:00, în Piața Unirii, la numărul 13, etajul 1 – până în 15.12., la vizitarea expoziției ce reunește 23 de artiști, arhitecti, designeri, creatori sau meștesugari.  Ne bucurăm să îi putem expune împreună pe: Radu Abraham, Ana Adam, Smaranda Almașan, Stardust Architects, Mircea Cantor, de ceramica, Victoria Finală, Teodor Graur, Mara Grigoriu, Peter Jecza, Ana Marchetanu, Minitremu, MORMI, Bogdan Rusu, Lucian Rusu, Ioana Sisea, Ceramic Sparrow, 201 Design Studio, Maria Pop Timaru, UAU, Seen Users, Tactil Util și Victoria Zidaru.
 
Mai multe detalii pe faceboook: https://www.facebook.com/e.pretext/ sau https://www.facebook.com/events/534087500503125/ // pe Instagram: @e.pretext // începând din 6 decembrie și online pe www.epretext.ro
 
Expoziția este realizată cu sprijinul Unirii Real Estate, o compania axată pe restaurarea imobilelor emblematice situate în centrele marilor orașe. 
 
Vă așteptam cu drag la expoziție sau online, începând cu 6 decembrie!
Susține activitatea Modernism.RO printr-o donație.