Baril are plăcerea de a vă invita vineri, 4 octombrie la evenimentul de deschidere a celei de-a doua expoziții personale de fotografie a lui Cristi Puiu în spațiul galeriei. Lucrările vor fi expuse timp de 6 săptămâni, până în 16 noiembrie 2019.
 

“ La începutul lui februarie, mă întorceam de la Ljubljana 
descurajat și deznădăjduit, după ce în zadar 
mă străduisem să salvez sunetul noului meu film.

Din motive cu totul misterioase,
precum cele care au împiedicat bunul mers al filmării,
nu am reușit să așez împreună sunetul și imaginea filmului.

Și tot drumul nu am făcut altceva decît să socotesc,
să evaluez și să pun laolaltă presupusele cauze ale acestei neîmpliniri,
să caut împreună cu Anca soluții pentru a putea repara 
ceea ce a mai rămas de reparat.

Pentru că la Ljubljana plecasem cu mașina, drumul la întoarcere a fost lung
și mi-a dat timp să întorc pe toate părțile povestea cu sunetul neterminat. 

În tot acest timp, prin fața parbrizului defilau dealuri, și văi, și cîmpii.

Încet, încet, lumea din care iarna se pregătea să plece
intra în consonanță cu propria mea deznădejde.

Șoseaua spartă, străjuită de stîlpi de ciment și copaci zgribuliți,
gospodăriile mărginite de garduri improvizate, casele strîmbe sprijinite una de cealaltă,
deșeurile de tot soiul aciuate prin văioage, structurile de beton plantate ici și colo…

Din marginea drumului și pînă la orizont, 
către punctul de fugă,
țara părea să îngîne aceeași poveste 
pe care, la Ljubljana, eu însumi o îngînasem,
în vreme ce, împreună cu Zoran, 
cu Ognien și cu Christophe,
trăgeam de sunetul filmului, 
ca să nu ne scape.

Și atunci, deodată, m-am liniștit.

Pentru că demult, în secret, îmi doream să adun
într-o suită interminabilă de imagini corect expuse
piesele acestui puzzle, pulsația epocii care încă se stinge,

și pentru că Sorin 
îmi pusese la dispoziție 
spațiul galeriei sale 
pentru luna octombrie,
am hotărît ca, 
odată ce ajung acasă, 
să pornesc la drum 
și să fotografiez
vestigiile acestei epoci 
atunci cînd primăvara se întoarce,
atunci cînd iarba, cuminte, 
începe să spargă asfaltul.

Astfel, am ajuns să îmi petrec luna martie pe coclauri,
către răsărit, de-a lungul Dunării, spre Marea Neagră,
făcîndu-le cu mîna lui Mazilescu și Nichita, 
lui George Topîrceanu și Ion Pillat,
străduindu-mă să închid între marginile cadrului
o declarație de dragoste conformă cu fiorul
pe care depărtarea mi-l provoacă.

Și doar tîrziu am înțeles că piesele acestui puzzle
nu compuneau Întoarcerea lui Immanuel,
și nici Căprioara de porțelan,
nici Cobe, și nici Salut! Murim!,
ci FOZAKAKOZFEA,

cuvîntul 
pe care Zoe
l-a scris cînd avea patru ani
pe o coală A4 pe care mai întîi le desenase
pe Ana și pe Elsa din Frozen. “
(Cristi Puiu)

Cristi Puiu s-a născut în anul 1967, la București. Începe, în 1992, studii de pictură la École supérieure d’art visuel din Geneva, pe care le abandonează pentru a se înscrie la secția de film. A regizat: Marfa și banii (2001), Moartea domnului Lăzărescu (2005), Aurora (2010), Sieranevada (2016). În 2017, galeria Baril îi găzduiește prima expoziție de fotografie (Sieranevada), care este apoi prezentată la Muzeul de artă din Arad (2017) și la Paris Photo (2018).

Evenimentul este realizat în parteneriat cu iadasarecasa.

:BARIL

Strada Fabricii de Chibrituri 9A
Cluj-Napoca400616
Romania
Cristi Puiu – Fozakakozfea 155093, 2019, 90x120cm, digital print on Hahneühle paper, 2+1AP edition