subREAL – Serving Art Again

(Călin Dan & Iosif Kiraly)

18 septembrie – 25 octombrie 2019

curator: Ami Barak

 

Expoziția prezentată în această toamnă la Galeria Jecza ar trebui să marcheze un punct de cotitură în programul galeriei, precum și în revirimentul grupului, absent de pe scena românească și internațională în ultimii ani, dar păstrându-si nealterată reputația. Între timp, subREAL a devenit o referință istorică cheie, mai ales într-un context în care schimbările anilor ’90 capătă o semnificație cu totul nouă. Este vorba de o renaștere în sensul deplin al cuvântului. 

Expoziția prezentă se concentrează, prioritar asupra unor momente semnificative din creația anterioară, dar, în același timp, prezintă și o lucrare recentă: Multumiți –Nemultumiți, o adaptare la contextul Timișoarei a uneia dintre ultimele lor producții. Ceea ce explică completarea acestui titlu emblematic, Serving Art (Again).

Fondat în 1990 de Călin Dan și Dan Mihălțianu, cărora li s-a atașat, în 1991, Iosif Király,  grupul subREAL a funcționat, începând din anul 1993, după plecarea lui Dan Mihălțianu, ca un duo. Marcat de atitudini post-conceptuale, guvernat de ironie și autocompătimire, subREAL a explorat în decurs de aproape 15 ani contextul artistic autohton și instituțional.

Unul dintre cele mai cunoscute proiecte ale grupului s-a concentrat asupra arhivei fotografice a revistei ”Arta” (ambii membri ai grupului au lucrat la revistă înainte ca aceasta să își întrerupă activitatea, în 1993). Serving Art a evidențiat modul în care funcționează sistemul de artă în România și problemele reprezentării, prin imagini fotografice. Datorită importanței acordate detaliilor aparent neînsemnate rezultate din tipărirea negativelor ne-editate din arhivele revistei Arta, artiștii au înlocuit în mod simbolic „asistenții artei”, care au manipulat obiectele în timpul ședințelor foto și au re-contextualizat imaginea finală căreia i-a fost eliminată, întregul proces de producție. Astfel, pun sub semnul întrebării în mod eficient construcția imaginii, problema indexării, ierarhiile diferitelor medii, mecanismele instituționale și relațiile de putere din cadrul sistemului artistic. Aceste aspecte sunt încă de actualitate și astăzi, făcând ca lucrările expuse să își păstreze originalitatea originară. 

subREAL este primul colectiv post-1989 care a introdus în contextul artei românești un mod de operare diversificat și l-a prezentat altora într-o varietate de forme care vor trezi, chestiona și schimba cunoștințele spectatorului. În același timp, și-au canalizat energia către obținerea recunoașterii internaționale. Coerența conceptuală a abordării subREAL și faptul că, în perioade relativ scurte de timp, grupul a fost prolific, a creat posibilitatea de a se adapta în mod flexibil la diversele probleme sociale și instituționale ale timpului.

Susține activitatea Modernism.RO printr-o donație.