INVITAȚIE PENTRU ARTIȘTI [CALL FOR ARTISTS –
BIENALA ALBASTRĂ, Brașov 2019 – HRONICON



Cronica este o poveste subiectivă, e istoria văzută – și adesea trăită – la persoana întâi. Relația actorului-cronicar cu lumea e mediată de cuvinte cu puterea de a transforma experiența personală în povestea care transcende epoci și spații, devenind uneori realitate, alteori mit. Analogia cu artistul care descrie propriul său univers este evidentă – iar relația artistului cu cărțile (“cronici”), cu cuvintele, cu literele purtătoare de mesaje multiple, este o tema simbolică. De aceea, prima ediție a Bienalei Albastre din Brașov, HRONICON, invită artiștii la o dezbatere a relației artelor plastice cu lumea cuvântului.

Bienala Albastră este rodul colaborării mai multor instituții și organizații din Brașov, România, la inițiativa Asociației Culturale Artessentia. Minim zece spații de expunere, convenționale și neconvenționale, însumând peste 2000 mp, vor fi puse la dispoziția artiștilor participanți. Sunt invitați să se înscrie artiști vizuali interesați de tema bienalei, indiferent de țara de origine sau de tehnica de exprimare. Înscrierea este gratuită. Numărul de lucrări ce pot fi trimise pentru selecție este de maxim trei. Dintre acestea pot fi selectate una, două sau toate trei lucrările. Fotografiile lucrărilor propuse, în format .jpg, însoțite de o scurtă biografie artistică în limba română și engleză, vor fi trimise pe adresa de e-mail [email protected] Calitatea fotografiilor poate influența rezultatul jurizării. Perioada de înscriere: 15 iunie – 31 iulie 2019. Anunțul referitor la lucrările acceptate se va face pe 15 august, iar acestea vor fi expediate în perioada 15-30 septembrie. Taxa de participare pentru artiștii invitați să expună în cadrul Bienalei este de 100 lei/ 25 Euro. Perioada de desfășurare: 20 octombrie – 20 noiembrie 2019, Brașov, România.
www.artessentia.ro

CALL FOR ARTISTS
|/// BLUE BIENNALE, Brașov 2019 – HRONICON \\\|

A chronicle is a subjective story and the relationship of the actor-chronicler with the world is mediated by words that carry the power to transform the personal experience into a story that transcends times and spaces, sometimes becoming reality, sometimes myth. The analogy with the artists describing their own universe is obvious – and the artist’s relationship with books, words, letters bearing multiple messages, is a symbolic theme. That is why the first edition of the Blue Biennale in Brasov, Romania, HRONICON, invites artists to debate the relationship of fine arts with the world of words.

The Blue Biennale is the result of collaboration of several institutions and organizations from Brașov, Romania, at the initiative of the Artessentia Association. A minimum of ten conventional and unconventional exhibition spaces with more than 2000 sqm. will be made available to the participating artists. This present call is for artists interested in the proposed theme, regardless of the country of origin or the technique of expression. Registration is free. The number of works that can be sent for selection is maximum three. One, two, or all three works can be selected. Images of the proposed works, in .jpg format, accompanied by a short artistic biography in English, will be sent to [email protected] The quality of the submitted images can influence the outcome of the judging panel. Registration period: June 15 – July 31, 2019. The list of the accepted works will be made public on 15th of August, and the works will be sent until 30th of September. The participation fee for the artists invited to take part at the Biennale is 100 RON/ 25 EUR. The Blue Biennale will take place in Brasov, Romania, between 20th of October and 20th of November 2019.
www.artessentia.ro