Galeria Új Kriterion, (Miercurea Ciuc str. Petőfi nr. 8) în colaborare cu galeria Várfok din Budapesta, va invitā joi 18. iulie orele 18.00 la expozitia artistui László Győrffy, „Necrospectiv”

Nevoia de dinți canini a creierului artistului

În contextul artei plastice contemporane ungurești activitatea lui László Györffy dobândește unicitate veritabilă prin consecvența de a se confrunta intens cu tendințele mondiale contemporane (postumanism, abject trash art etc.) fiind în același timp foarte policolor în sens mediatic-tehnic. Bogăția tehnică a lumii artistice a lui Györffy construită cu o exigență ce cuprinde aproape toate genurile plastice (picturi, obiecte plastice, desene, gravuri, obiecte și performanțe) şi cu o perseverență aproape obsesivă, nu poate fi redusă la o anumită bravură profesională, căci totul rezultă din viziunea lui despre proliferare, care este un element al ars poeticii sale. Senzitivitatea diverselor medii destramă lumea iluziilor picturale unite si oferă o asemenea experiență eterogenă privitorului, care vizează distrugerea totală a comfortului spiritual și fizic al consumatorului de artă în spațiul de laborator al expozițiilor. Cine se confruntă cu arta lui Györffy trebuie să renunțe la teza umanistă potrivit căreia „suntem acasă” în univers. În locul ei, creațiile artistului pun în centrul existenței umane antropologia oprimării, căci niciodată nu putem ști, sub ce formă, prin ce mutație ne vom confrunta a doua zi cu propria noastră înstrăinare.

Györffy a debutat cu picturi hiperrealiste „bântuite” de diformități digitale, dar nici în această etapă nu era condus de analiza intelectuală a procedeelor reprezentative, deoarece la el imaginea este inseparabilă de „poziționarea” Eului pictural. La el Eul nu e universal, nu e subiect de gnoseologie, ci întotdeauna o mutare, o multiplicare a realității pseudopersonale.

Motivul permanent care se repetă în picturi este motivul autoportretului. Aceste aspecte pot fi descifrate cvazi-referential, respectiv ca replici la aspecte-figuri ale spațiului artistic unguresc. Contextul Eului este rezultatul conlucrării reciproce a subiectivității conceptuale fictive sau reale. În același timp acest Eu nu e coerent, ci este acea intimitate fără subiect, care articulează în fiecare tablou propriile obsesii estetice-egzistențiale.

Din parafraze artistice-culturale directe sau subtile, care se regăsesc la Georges Bataille, la frații Chapman, pînă la Nine Inch Naisig, se construiește un context de mitologie personală, repetată obsesiv, dar aceste motive pot fi însușite, individualizându-se cu semne private cvasi-referențiale într-o unitate hibridă. Este fără importanță care este originea unui element, dacă această poetică reînvie și simulează Eul însuși, în timp ce această simulare este însușită la nivel egzistențial de cineva sau ceva.

Ca și Eul, și figura umană este diformă în această lume, astfel figurile centrale ale lucrărilor devin „resturi antropologice”, adică elemente deconstruite din perspectivă postumană și prezentate ca atare. În foarte multe tablouri ale lui Györffy apar părți ale corpului, care se reprezintă în cele mai bizare moduri. Ceea ce pictorul a scris despre Szöllősi Géza (cu care colaborează în mișcarea artistică Budapest-Horror) este valabilă și despre propria prezentare a corpului uman:Metoda sa este să înlocuiască întregul cu fragmentul, și, deoarece organul genital este la fel de personal și unic ca fața omului, în poezia picturii artistului care construiește din „grămadă de carne” diformă, dispare ierarchia superiorului și inferiorului, iar locul metaforei este preluat de metonimie.”1

Deformarea realității biologice a corpului uman într-o imagine artistică prezintă „poziționarea la nimic” a omului (Helmuth Plessner), adică faptul că forma umană idealizată – așa cum apare în sculpturile și monumentele grecești – sunt rămășițe și ruine. În această concepție de rămășiță se integrează celebra serie „Facefuck”2. O nouă dovadă a angajării artistului față de „biologii private”, potrivit cărora, anatomia nu este produsul naturii sau al rațiunii, ci al unui subiect îndepărtat, care nu reușește să se întrupeze într-o anumită formă, deși încearcă mereu.

Gottfried Benn a formulat deja la începutul secolului al XX-lea, că există o singură posibilitate de a ieși din cultura europeană tot mai deformată de raționalism, și anume prin autoreproducere, care preferă libertatea mutațiilor în detrimentul dominației creierului european.3 Asta nu înseamnă înnobilarea speciei, ci abundența spiritului. Creierul artistului are nevoie de dinți canini, de un spirit care se hrănește cu el însuși. Mutanții și ființele-rămășiță sunt născute în mirajul acestei libertăți provocate de autodistrugere, căci biologia poate fi privativată doar cu mijloace artistice radicale, care nu țin seama de granițele spirituale și corporale ale subiecților, pentru că proclamă bogăția postumană a creării, tansformării și evadării.

Nemes Z. Márió

Traducere Váli Éva

_________________

  1. Györffy László: Diavolul in DNS. Balkon, 2011, 2., 37-40, 38
  2. Titlul se referă la fotografiile fuck-face ale filmului lui Frank Hennenlotter Bad Biology (2008) care reprezintă neutralitatea, depersonalizarea feței umane distorsionate în agionie și în orgasm
  3. Gottfried Benn: In amintirea lui Stefan George , Traducere :Kurdi Imre, Eseuri, prelegeri. Budapesta, Eitura Kijárat, 2011, p. 127
Susține activitatea Modernism.RO printr-o donație.