Călin HENTEA
Acum, că s-a mai domolit (dar nu s-a sfârșit) încrâncenarea electorală, iar patimile politice s-au cantonat, și ele, în matca obișnuită, cu alte cuvinte trăim un moment de relativ respiro, cred că se pot privi cu un zâmbet detașat pe buze o serie de pamflete grafice meșterite chiar atunci, în timpurile atât de agitate de dinainte și de după 26 mai 2019. Unele chiar mai vechi. Fiecare dintre aceste colaje mărturisește o anumită stare de spirit, o răbufnire, o exasperare, toate perfect subiective, legate de un gest, o declarație, o imagine, o atitudine, o întâmplare sau o știre politică, care mi-au stimulat imaginația și enervarea la momentul respectiv.

Aliante. Casatorii. Divorturi. Concubinaje. Paruieli. 
Atoatestiutorul captiv media 
Blond. Klaus Blond. 
Cand Toapa ajunge factor de putere 
Cativa democrati saraci, dar slugarnici 
Cinci Doamne si toti cinci 
Corifeii politichiei mioritice 
Cuconet politic pentru export 
Cucu bau, ciu ciu 
Dedisor. Hamsterica Dedisor 
Dive de Dambovitza 
Doi ciufleci si un CopyPaste 
Putere in loc de Viagra 
Monstrul de care inca nu am scapat 
Maximus Mitocanus Base 
Love is in the air 
Liberaresh Batistutza inainte de 26 mai 
Liberaresh Batistutza dupa 26 mai 
Lampa lui Aladin in 2019 
Labirintul politichiei mioritice 
Ginerica. Eternul Ginerica 
Ficusul si trandafirii 
Fiara care ne ameninta 
Eu pot sa votez… cu oricine da mai mult 
Eternul traseist 
Eternul si multiplul Ginerica 
Eternul Ginerica, Hamsterica Dedishor si femeile lor 
Zisii pro-europeni 
Vrajitoarea micului ecran 
Vasilica Gaferista – cine o plange, cine o pupa 
Un Papusar si cativa Ghiocei utili 
Tradat in dragoste 
Toata lumea vorbeste despre unire 
Romani geniali 
Puterea sexului slab in politica 
Portret pesedist 
Patraru si falitii lui 
Papa Francisc microbist 
Oferta electorala a lui Mickey Copypaste 
O forma de raspuns la ploaie este sa pupi mana Necuratului 
Nu trebuie sa ai carte, ca sa ai parte
Nu mă consider nici pe departe un artist plastic. Sunt doar un îndrăgostit de imagini, de poveștile spuse prin imagini și nu doar de cele așternute prin cuvinte. Așa stând lucrurile, deoarece cuvintele rostite sau scrise mi se păreau deja exasperant de multe și de agasante, mi-am descărcat gândurile, furiile, neputințele, speranțele legate de ceea ce se petrecea în spațiul public electoral mioritic prin aceste colaje cu fețe politice îmbrăcate în imaginate linii și culori. Am pus în aceste pamflete tot umorul, satira, inspirația și chiar năduful politic de care am fost în stare.
În realizarea acestor colaje am folosit doar foarfeca, cutter-ul și lipiciul stick, ignorând cu desăvârșire photoshop-ul. Am decupat fețele mioriticilor noștri politicieni din materialele electorale tipărite chiar de aceștia, atâtea câte am putut aduna de pe stradă, de pe parbrizele mașinilor sau din propria cutie poștală. Am mai folosit și șablonul de plastic al frontierelor României, pe care-l am de multă vreme, pentru a sugera întinderea națională a poveștii în cauză.
La fel ca romanul satiric ilustrat „Ion și Gheorghe în răspăr cu lumea”, rămas încă în așteptarea unui editor, aceste pamflete vizuale, mai incomode sau mai stângace, sper să fie descifrate cu umorul și subțirimea ce nu le lipsește nici lui nea Mitică, nici lui nea Dorel sau coana Safta, considerându-i pe toți privitori-comentatori de soi ales. Nu am propus spre editare aceste pamflete grafice abia acum, când principalele personaje politice țăiate cu foarfeca și înțepate cu pensula sunt fie la binemeritatul zdup sau pe inevitabilul topogan. În fond, aceste colaje nu sunt decât o palidă, dar sinceră galerie de portrete comice și acide ale locatarilor menajeriei politice mioritice ce ne-au mâncat nervii în ultimii ani, cu deosebire în Anul Centenar și la momentul electoral ce i-a urmat.










































Recent Comments