Miercuri, 27 martie, Agenția Națională de Presă AGERPRES împlinește 130 de ani de la înfiinţare. Prima agenţie de presă din România continuă să transmită cele mai importante ştiri, din țară și din străinătate, românilor, dar și să actualizeze lumea cu informații despre România.
Cu această ocazie aniversară, Agenția Națională de Presă lansează Muzeul AGERPRES, un proiect născut din dorința de a valorifica și împărtăși bogatul fond documentar pe care agenția îl deține. Muzeul AGERPRES prezintă publicului larg fotografii, documente și informații cu valoare istorică, încadrate în diverse perioade de timp. Toate acestea reprezintă mărturii ale celor mai importante evenimente culturale, istorice, economice, sportive, sociale la care reporterii și fotoreporterii AGERPRES au luat parte negreșit.
Vizitând Muzeul online, la linkul http://muzeu.agerpres.eu/, veți putea descoperi personalități, evenimente, obiceiuri, peisaje, detalii dintr-o Românie de demult, dar și din cea a zilelor noastre.
Tot în contextul aniversar, echipa AGERPRES a realizat o secțiune specială, pe site-ul public www.agerpres.ro, #AGERPRES130, sub care sunt grupate testimoniale ale unor personalități din diferite domenii, precum diplomație, politică, economie, cultură și sport.
Mărturiile acestora confirmă profesionalismul și performanțele Agenției Naționale de Presă, de-a lungul timpului.
Astfel, la secțiunea https://www.agerpres.ro/agerpres130 puteți parcurge mesajele aniversare și declarațiile multor nume reprezentative pentru România.
AGERPRES își indeplinește misiunea de a informa prompt, corect și obiectiv și, totodată, din 1889, Agenția Națională de Presă scrie istorie în fiecare zi.
Zeci de corespondenți au transmis de-a lungul anilor de la evenimente din țară, dar și de peste hotare, agenția adunând milioane de relatări din toate domeniile și colectând mărturii prin milioane de fotografii realizate, care prezintă lumea și viața așa cum sunt.
Fără toți cei care au semnat sub numele Agenției, în cei 130 de ani, această performanță nu ar fi putut fi atinsă.
AGERPRES mulțumește cititorilor și partenerilor pentru încredere și vă invită să urmăriți o parte din istoria AGERPRES, accesând clipul video de la linkul: https://youtu.be/OidvfQyvZmQ!
Despre AGERPRES
Istoria Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES începe la 27 martie 1889, când P. P. Carp, ministru de Externe la acea dată, semnează actul de naştere a Agenţiei Telegrafice a României, care difuza în ţară un “serviciu exact şi rapid al tuturor ştirilor de interes general sau special”. La mai puţin de o lună, Agenţia Telegrafică a României şi-a început efectiv activitatea, odată cu expedierea primei “telegrame”, pe 11 aprilie. Din 1921, Agenţia Naţională de Presă a avut o transmisie neîntreruptă de ştiri şi informaţii. În cei 130 de ani de activitate, AGERPRES şi-a menţinut rolul de a fi principala sursă de informare pentru cetăţenii şi instituţiile din ţară, dar şi cea mai importantă sursă de ştiri despre România, în exterior. Agenţia Naţională de Presă continuă să actualizeze lumea şi să ofere informaţii echilibrate, cu caracter imparţial.
Recent Comments