In cadrul Sezonului Romania – Franta 2019 s-a desfasurat pe data de 15 martie, la ora 13 la Muzeul Bargoin din Clermont-Ferrand si la ora 19.00 la Galeria 7 din Lyon doua vernisaje ale artistei Mirela Traistaru sub curatoriatul Doamnei Christine Athenor, Comisar General FITE.
Expozitia de la Muzeul Bargoin insumeaza o colectie de moda semnata de Mirela Traistaru, colectie ce a fost realizata de studentii Lyceului Marie Laurencin din Riom si Atelierul de Costume sub indrumarea Doamnei Sam Messalti din Clermont-Ferrand. Galeria 7 din Lyon aseaza pe simeze o serie din picturile expozitiei “O poveste din Nepos”si cateva tesaturi din zestrea bunicii.

Proiectul de cercetare și creație al artistei Mirela Trăistaru are ca punct de plecare istoria umană și simbolistică a Neposului, propunându-și rememorarea evenimentelor ultimului secol de istorie națională prin mici inserturi personale: o artistă originară din Bistrița reușește să încapsuleze atmosfera densă, misterioasă şi liniştită a unor zone reprezentative pentru România. Proiectul Un veac, o poveste, o moștenire investighează dualitatea definitorie omului contemporan: pe de o parte omul global, omul hi-tech, dependent de o viață trăită în viteză și omul tradiţional, care simte nevoia de reîncărcare spirituală din atmosfera mistică a locului de origini, omul care își caută identitatea în lada de zestre a bunicilor.

Istoricul personal al artistei Mirela Trăistaru stă la baza întregului concept al proiectului: străbunicii și bunicii săi și-au trăit viețile sub modelajul celor două războaie mondiale. Străbunicul din Ardeal (zona Valea Someșului Mare, Năsăud) a luptat în Primul Război Mondial, a fost luat prizonier și a lucrat în mine de cărbune în Siberia, întorcându-se după patru ani în România, unde a avut zece copii. Ambii buniici au luptat în Al Doilea Război Mondial: bunicul patern din Stroești, lângă Horezu, a murit pe front,- ultima amintire a tatălui artistei despre figura sa paternă se concentrează asupra imaginii unde el copil, de mână cu fratele mai mic, urmărește cum tatăl său, îmbăcat militar, se îndepărtează pe ulița satului, spre războiul cu sens unic. Bunicul matern din Nepos (Valea Someșului Mare) a stat în lagăr la Odessa, s-a întors în România după 1945. În acest răstimp străbunicile și ambele bunici coseau și țeseau la război – femeile și copiii sunt victime directe și ele în aceste conflicte, nu victime indirecte, războiul femeii fiind personal și familiar, de anduranță în vâltoarea istoriei.