„În contextul picturii, relația permanentă dintre spaţiu și timp, devine treptat din ce în ce mai puțin impunatoare, ținand seama de condițiile în care spațiului pictural i s-au întrebuințat un numar extins de opere adecvate, putem spune că înţelegerea timpului fixat dintr-o imagine devine din ce în ce mai puţin evidentă.

Interesul personal acordat  investigării conceptelor de spaţiu şi autoreferenţialitate artistică, sunt reprezentate în cadrul operelor personale create, ca urmare a cercetărilor efectuate în baza acestor noțiuni. Ele au drept principal scop întelegerea psihic-cognitivă a conştientului şi inconştientului din care rezultă geniul creaţiei operei artistice. Asemenea, explorează dinamica de mişcare a obiectului fixat din perimetrul închis sau finit al unui spaţiu.        

Atât spaţiul cât şi timpul constituie două  concepte care sunt incluse în standardele  fondate cu scopul reprezentării realității efective, realitate al cărui context prezent vizează în plan personal memoriile trecutului, devenind astfel punct de interes şi de expunere plastică sau cercetare  pentru opera creată.

Considerând imaginea drept o reflectare exactă a realităţii, se realizeză o  modalitate de exprimare a imaginii, aceasta denotând începutul reprezentării, care la rândul ei constă în secvențe ce apartin unui anume cadru sau manifestări ale realităţii.  Reprezentările fiind bazate pe perceptia anterioară, sunt efectuate independent de declanșarea simțurilor, alcătuind în cele din urmă „şabloane ale interiorizarii”. – Mihaela Mihalache 

Mihaela Mihalache (n.1992)

EXPERIENŢĂ  PROFESIONALĂ:

2019 – MIHAELA MIHALACHE ÎN EXPOZIȚIA DELICARTESSEN.AN

2019 – EXPOZIȚIE MIHAELA MIHALACHE „UNDERGROUND WITHIN” @ THE CRYPT GALLERY (ST PANCRAS), LONDRA

2018 – EXPOZIȚIE MIHAELA MIHALACHE „INTROSPECTAPET” @ VORBE, CLUJ-NAPOCA

2018 – EXPOZIȚIE PERSONALĂ DE PICTURĂ MIHAELA MIHALACHE “SINIDISIS” @ URANIA PALACE, CLUJ NAPOCA

2018 – MIHAELA MIHALACHE, „ATELIER AUTOREFERENTIAL” @ ATELIER PATRU DIN CLUJ-NAPOCA

2018 – prezent, Coordonator al proiectului cultural FabZine, Fabrica de Pensule, Cluj-Napoca, RO

Educație:
PhD Research, University of Art and Design, Cluj-Napoca, RO
2014-2016
MA, University of Art and Design- Painting Specialization, Cluj-Napoca, RO
2013 -2014 (October-March)
Erasmus scholarship, “The School of Visual and Applied Arts” – Aristotle University, Thessaloniki, GR
2011-2014
BA, National University of Arts – Painting Specialization, Bucharest, RO

Citește și:

http://www.monitorulcj.ro/actualitate/76127—delicii-estetice-la-muzeul-de-arta-uniunea-artistilor-plastici-din-romania-a-deschis-cea-mai-asteptata-expozitii-din-luna-decembrie-#sthash.ez3Sy3Yv.dpbs

https://canvas.saatchiart.com/art/one-to-watch/reflecting-on-space-and-self-with-mihaela-mihalache

urmărește canalul de YouTube al artistei https://www.youtube.com/channel/UCOaJnWLdXSR27F-nY_uNFaA