GALERIILE CAROL își reiau activitatea, primul eveniment care deschide seria manifestărilor culturale din acest an este CAFENEAUA CRITICĂ. Ion Bogdan Lefter va provoca artiștii din AFINITĂȚI ELECTIVE la un dialog pornind de la tema expoziției. Vă invităm alături de noi (bd Carol I, nr 59, interf 3Cmiercuri, 23 ianuarie, începând cu ora18.30.
INFO: <<Expoziția “Afinități elective” reunește cinci artiști pentru care figurativul a constituit o preocupare constantă încă din anii ’80. Doru Covrig, Aurel Vlad, Mircea Roman, Ioan Iacob și Florentina Voichi au dezvoltat în permanență noi posibiltăți de exprimare plastică, pornind de la natură ca sursă de inspirație, fără a fi însă, mimetici. Doru Covrig dezvoltă cu umor și  ironie o sinteză a formei neo-pop; Aurel Vlad își construiește personajele gigant din contorsionări neoexpresioniste; Mircea Roman redă figuri mistice, egiptene; Ioan Iacob pictează cu materie colorată, viața din interiorul formelor; Florentina Voichi ilustrează expresia unui citadin simbolic, care pornește de la Renaștere ca sursă de inspirație. Poate că, mai presus de orice, pe cei cinci artiști îi unește o consistență interioară, o căutare continuă a formei inspirate din natură, poate că în aceasta constă afinitatea de explorare a posibilităților figurativului, într-o “Afinitate electivă”, precum ar fi intitulat-o, poate, Goethe.>> Fragment din textul curatorial semnat de Raluca Băloiu