Daniel Rădulescu
Stranger Things

– solo show – 

13 decembrie 2018 – 6 ianuarie 2019
Vernisaj: 13 decembrie 2018, ora 19:00
Intrarea liberă

Curator: Răzvan Ion

creart Gallery
Piața Alexandru Lahovari nr. 7, București
Deschis zilnic 10:00 – 19:00

„Comunicarea nonverbală transpusă prin lumină și fum, determină oțelul să reprezinte doar un vehicul personal și ideal pentru a le fuziona pe cele două, totul reprezentând o utopie. Ceva doar aparent prezent. Sculptura comunică cu întreg spațiul, m-am folosit de lumină și fum pentru a inunda fiecare atom din încăpere. Întreaga compoziție este dominată de contrastul puternic dintre materii, omogenizându-le am determinat sculptura să respire și să comunice cu spectatorul.” (Daniel Rădulescu)

“Lumina desface noi sensuri ale oțelului, impenetrabil apriori. Experiența devine conținutul expunerii. Obiectul devine din esențial secundar, iar impactul asupra privitorului conceptul. Intersecția dintre materie și lumină în relaționarea cu spațiul te poziționează într-o altă perspectivă decât cea așteptată inițial. Imaginea întregii expuneri devine cinematică, duce cu gândul la ceea nu percepem și amintește de “Stranger Things”. Daniel Rădulescu este self-conscious, autoreferențial, forțează limita celuilalt, mai mult decât limita sa sau a meterialului utilizat.” (Răzvan Ion)

Daniel Rădulescu (n.1990) este grafician și sculptor independent. A studiat grafica tradițională la liceul „Hans Mattis Teutsch” din Brașov și sculptură la Universitatea de Arte Plastice din București. A avut mai multe expoziții de grup în București-Național Library, LaBorna art contemporary gallery, UNAgaleria, Qreator, Palatul Știrbei, Palatul Ghika, Palatul Noblesse, galeria Occidentului, Palatul Parlamentului, a mai expus în Cluj-Napoca,Timișoara, Brașov și în Roubaix(Franța), în cadrul evenimentului „La Braderie de l’Art” la La Condition Publique. În 2016 a avut două solo show-uri la galeria Kube, iar în 2017 solo show-ul intitulat ”MEИTAL” la “Helvetia luxury watches”.

Răzvan Ion este teoretician, curator și manager cultural. A fost profesor asociat la University of California, Berkeley; Lisbon University; Central University of New York; University of London; Sofia University; University of Kiev; etc. A ținut prelegeri și conferințe la diferite instituții academice și de artă precum Witte de With, Rotterdam; Kunsthalle Vienna; Art in General, New York; Calouste Gulbenkian, Lisbon; Casa Encedida, Madrid etc. Este co-fondator al Bucharest Biennale, Pavilion Journal și Reforma Photo Days (împreună cu Eugen Rădescu). Este profesor la Universitatea București unde predă un curs de gândire critică și studii curatoriale. Recent a curatoriat Bucharest Biennale 8 împreună cu Beral Madra. Este coodonator al creart Gallery din 2017.

Daniel Rădulescu, “Stranger Things”, simulare computerizată a sculpturii, 2018.