În aceste zile au loc lucrările de finalizare a Monumentului Unirii din Cetatea Alba Iulia. Duminică, 18 noiembrie, o macara ridica ultimul modul al lucrării dedicate Centenarului, creație a sculptorului Mihai Buculei.

fotografii Lucian Muntean

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a criticat la emisiunea Jurnalul de seară de la Digi 24 înfățișarea Monumentului Unirii de la Alba Iulia, dedicat Centenarului României.

“Ce vedeţi în față spre noi este un soi de înfrăţire de trei cruci, curbate în partea de sus. Cred că sunt trei, pentru că s-au unit trei țări. Curbate în partea de sus, ceea ce îi face pe locuitori să spună ‘monumentul Facebook’. E f-ul ăla de la Facebook.

Avem catedrala ortodoxă unde s-au încoronat Ferdinand și Maria. De ce trebuie să mai punem încă trei cruci cocârjate? Ce caută crucea? Ăsta e simbolul unirii? Trei cruci? Crucea e simbolul creştinilor din România, din Ardeal, Moldova și Ţara Românească. Dar este și simbolul rușilor, cei care s-au opus cu forţa armată facerii României Mari, este și simbolul maghiarilor, care s-au opus cu forță armată Marii Uniri din 1918.”

cite;te articolul complet: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/cristian-tudor-popescu-desfiinteaza-monumentul-marii-uniri-de-la-alba-iulia-1034216

 

 

video sursa ziarulunirea.ro

Macheta monumentului

Susține activitatea Modernism.RO printr-o donație.