Centrul Cultural Mihai Eminescu în parteneriat cu Universitatea Naţională de Arte Bucureşti anunţă vernisajul expoziţiei de artă textilă ORGANIC, care va avea loc  luni  12 noiembrie 2018, ora 17:00, la sediul Centrului Cultural Mihai Eminescu din str. J. L. Calderon  nr. 39, sector 2, București.

Protagonistele acestui eveniment sunt Maria Frîncu și Simina Mirea, studente ȋn anul III Licenţă la Universitatea  Naţională de Arte Bucureşti, Departamentul Arte Textile și Design Textil.

Expoziţia ORGANIC prezintă iubitorilor de frumos, o serie de lucrări realizate atât prin tehnica imprimării serigrafice. cât  și cu ajutorul unor  tehnici neconvenţionale uzitate ȋn mediul textil contemporan. Sursa de inspiraţie a fost  constituită din elemente aparţinând lumii organice: plante, fosile şi roci, Acestea au fost transferate printr-un exercitiu de creativitate,  din lumea realului ȋn cea a imaginarului, ȋn acord cu personalitatea celor două tinere  expozante.

Coordonator: Conferenţiar univ. dr. Daniela Frumuşeanu

Colaborator: technician, Rodica Marin.

Instituţii organizatoare: Primăria Sectorului 2, Consiliul Local Sector 2,

Centrul Cultural Mihai Eminescu

Parteneri: Universitatea  Naţională de Arte Bucureşti, Uniunea Artiştilor Plastici din România.

Parteneri media: MODERNISM – tabloid de artă şi stil.

Procesare digitală afiş: Mirea Simina.

Perioada desfășurare  expoziţie: 12-26 noiembrie 2018; luni – vineri, între orele 8:00 – 20:00.

Intrarea liberă. 

Susține activitatea Modernism.RO printr-o donație.