Va invitam, joi, 6 septembrie 2018, incepand cu orele 19:00  la vernisajul ACHRONIA, al artistului Dragos Dumitrascu. Expozitia continua seria de evenimente din cadrul proiectului ETAJ – artist run space, de pe strada George Enescu, nr 43, etaj 1.

Link facebook eveniment: https://www.facebook.com/events/712006759153698/

E T A J artist-run space

George Enescu nr. 43, București

ACHRONIA – din greaca `”a-“(fară) și “chronia”(timp)

“Achronia” este senzația de dispariție a curgerii liniare și unidirecționale a timpului. Regăsită în stări de meditație, aceasta poartă se deschide către conștientizarea existenței și a însemnătații ei. Trecutul și viitorul se unesc pentru a forma prezentul, dispar ca influențe derutante și iluzorii în evoluția omului.

Transcenderea percepției colective asupra timpului dă șansa găsirii unui răspuns la întrebarea “cine sunt?”. Tendința generală dictată de ritmul alert al societății contemporane este de uitare a acestei întrebări, de uitare a drumului spre casă.

Odiseea descrie o întoarcere acasă, un om care își regăsește pacea după multe încercări și deturnări de la scopul său. Fără a intra în profunzimea textului lui Homer, am ales ilustrarea propriei căutari a adevărului folosindu-mă de momente cheie ale parcursului lui Ulise pe care le-am legat prin fire imaginare, aspațiale și atemporale, de momente și stări personale.

Iubirea și frica, lăcomia și cumpătarea, dependența și detașarea, ura și compasiunea sunt polarități rotative ale fiecăruia dintre noi. Oprind roata avem timp ăa le vedem, și astfel avem posibilitatea să ne răspundem la întrebare.