Muzeul Național de Istorie a României anunță deschiderea expoziției „Aurul și argintul antic al României” la Szeged, Ungaria. Vernisajul va avea loc miercuri, 18 iulie 2018, ora 17:00 (ora Ungariei) și se va desfășura în prezența unor oficiali din România și Ungaria, precum E.S. Marius Lazurcă – Ambasador al României la Budapesta, George Ivașcu – Ministru al Culturii și Identității Naționale, Solymos László – Viceprimar al orașului Szeged, dr. Fogas Ottó – Director al Muzeului Móra Ferenc și dr. Ernest Oberländer-Târnoveanu – Director general al Muzeului Național de Istorie a României.

Expoziția este organizată de către Muzeul Național de Istorie a României în parteneriat cu Muzeul Móra Ferenc din Szeged, Ungaria și va fi găzduită de Fekete ház (Casa neagră), unul dintre spațiile de expoziție ale muzeului (Móra Ferenc), o importantă clădire istorică a oraşului.

Amplul proiect expozițional reuneşte peste 1000 de obiecte arheologice din metale preţioase, de o valoare istorică deosebită, descoperite de-a lungul ultimelor două secole pe teritoriul României. Prin intermediul acestora, structura expoziţiei ilustrează o perioadă de peste șase milenii, cuprinsă între Eneolitic şi Antichitatea Târzie (mileniul al V-lea a.Ch. – secolul al VII-lea p.Ch).

Proiectul este coordonat de Muzeul Naţional de Istorie a României și realizat în colaborare cu peste 30 de muzee de profil din întreaga ţară.  Expoziția a demarat în decembrie 2013 și, până în prezent, a fost itinerată în România la Timişoara, Oradea, Satu-Mare, Sibiu, Cluj-Napoca, Târgu Mureş, Alba Iulia, Sfântu Gheorghe, Buzău, Craiova, Iaşi, Constanţa, Piatra Neamţ, Suceava, Bârlad, Galați, Târgoviște, iar în Ungaria la Debrețin (Muzeul Déri, iulie-octombrie 2017) şi acum la Szeged.

Coordonatorii expoziţiei sunt dr. Ernest Oberländer-Târnoveanu, Director general al Muzeului Naţional de Istorie a României, şi dr. Rodica Oanţă-Marghitu, şef al biroului Tezaurul Istoric din cadrul MNIR.

Expoziția va fi deschisă până la data de 20 ianuarie 2019.

Susține activitatea Modernism.RO printr-o donație.