PERSPECTIVE

Vernisaj 2 iulie 2018 ora 18:00

Muzeul Național al Literaturii Române, Calea Griviței nr 64-66, etaj 2, sector 1, București

[2 iulie-2 august 2018]

Artiști: 

Dragoș Andriana, Andrei Baranovschi, Vlad Brăteanu, Andreea Călărașu, Doina Domenica Cojocaru, Cătălina Cosma, Nicolae Coșniceru, Ioana Măcinic  George Mocanu, Sorin Moisescu, Ana Negoiță, Călin Ovidiu, Emilia Timofte, Alexandra Tomescu, Andrei Tomescu

Curator: Roxana Trestioreanu

O multitudine de abordări și referințe – de la pictura renascentistă la reflectări personale asupra momentului și locului în care trăim – ce explorează resursele semantice ale imaginii fotografice în contextul vizual contemporan sunt însumate în expoziția de final de studii (master și licență), propusă de studenții departamenului Fotografie și Imagine Dinamica din cadrul Universității Naționale de Arte, București. 

Diversitatea de discursuri artistice propune traversarea unor experiențe creative ce introduc privitorul într-un parcurs deopotrivă emoțional, ludic și surprinzător. 

Perspectivele care se întâlnesc în spațiul expoziției sunt: co-creație și apropriere prin prelucrarea unor  detalii din materiale publicitare (Ioana Măcinic) sau însușirea unor imagini fotografice iconice (Cătălina Cosma),  invizibilul vizibil – exercițiu de accesibilizare a imaginii fotografice pentru a putea fi înțeleasă de o persoană cu deficiențe de vedere (Andreea Călărașu)revizitarea tehnicilor vechi fotografice prin instalație sau carte de artist (Dragoș Andriana)construcția cuplului tradusă prin elemente grafice (Andrei Baranovschi), corpul uman  revelat  tactil-vizual prin straturi translucide (Emilia Timofte), relația cu istoria recentă – revizitarea Revoluției din 1989 (Andrei Tomescu) sau re-conturarea istoriei colective prin istoria personal (Doina Domenica Cojocaru-Thanasiadis)activar ea arhivei personale ca sursă de inspirație  – intervenții pe fotografii (Ana Negoiță), realitate și iluzie (George Mocanu), construirea poetică a imaginii – traducerea vizuală a unor poeme (Alexandra Tomescu),imaginea=aur  fragilitatea lumii vizuale (Sorin Moisescu), supravegherea dezvoltării urbane (Nicolae Coșniceru), natura/spațiu urban  copaci supraviețuind mediului urban invaziv (Vlad Brăteanu) sau ritualul păgân de aducere a ploii (Călin Ovidiu).