FORMĂ ȘI DIALOG ׀ TOMAGRAPH

Vineri, 15 iunie 2018. Sângeorz-Băi. Muzeul de Artă Comparată. Vernisaj. Expoziție personală ׀ Ana Toma. Curator, amfitrion și prieten: Maxim Dumitraș. Ion Barbu (bine)cuvântează:

„Prima dată, adică acum câteva luni, când am fost învestit să vorbesc la deschiderea expoziției TOMAGRAPH a Anei Toma, în Galeria Triade din Timișoara, am luat-o drept o glumă bună. A doua oară când mi s-a făcut onoarea de a dezveli/dezvălui (pre)facerile artistei a fost la Muzeul de Artă Comparată din Sângeorz-Băi. Semn că gluma se-ngroașă, nu alta! Iubesc acest muzeu, copilul de suflet al fratelui Maxim Dumitraș, și nu ezit să-l recomand lumii întregi drept cel mai tare muzeu din România. Ca făcător de muzee, la rându-mi, cred că am proprietatea termenilor de comparație.

Expoziția Anei Toma reușește, aici, o performanță ieșită din comun: face front comun cu exponatele din muzeu. Așa că vizitatorul mai puțin avizat este pus în dificultatea de a identifica opera artistei de care facem vorbire și scriere. Un semn că instalațiile Tomei sunt, cum ar spune omonimul meu, «De foarte sus/ Din polul plus». Ceea ce, însă, le diferențiază de colegele de simeză sunt umbrele și urmele pe care le lasă pe pereți. În preziua expoziției, Ana a făcut lumina și A VĂZUT DUMNEZEU CĂ ESTE BINE! Și după ce a făcut lumina, pământenii au văzut UMBRA. Și umbra era arsă, pentru că dacă nu arzi ca artist, nici n-ai din ce și de ce să mai renaști…

Instalațiile Anei Toma nu sunt de mari dimensiuni, dar au un mare potențial de creștere. Sunt ca sculpturile într-un bob de orez, care, băgat în pământul din Dosul Gârciului, poate atinge dimensiuni de până la cer. De aici, rolul meu încetează. Să-i dăm Cezarului Maximus Dumitraș ce-i al Cezarului: o sapă și o stropitoare. Și să-l invităm la munci agreste.”

O provocare deja acceptată de Maxim Dumitraș: „Eu și Ana vorbim aceeași limbă artistică, rezonăm la forța detaliilor, simțim ritmul din inima absențelor.”

Trecerea de la de la cuvânt la formă sau de la formă la cuvânt o (de)săvârșește chiar Ana Toma, nu doar în fapta graficii de carte, ci și în dialogul cu scriitorii invitați la vernisaj. Poezia, bănuită în anatomia instalațiilor, se descoperă în planurile de profunzime ale rostirii poetice. Așadar vine momentul să descoperim „un mecanism pentru a crea texte” cu Ionel Ciupureanu și să completăm un „cuticulum vitae” cu Mihók Tamás. Nu suntem doar spectatori la o dublă lansare de carte, ci martori ai unei povești despre încrederea dintre poet și redactorul de carte Claudiu Komartin, dintre poet și graficianul Ana Toma; altfel spus despre geneza volumelor ca obiect artistic, publicate la Casa de Editură Max Blecher: e timpul să visăm un măcel (2018) și cuticular (2017): http://maxblecher.ro/ciupureanu_e_timpul.php & http://maxblecher.ro/cuticular.php

„fericirea/ e pe țeavă dar vocile/ de unde vin”. De la Iarba Fiarelor, o licoare muzicală propusă de Ana pentru lăsarea umbrelor, în amurgul vernisajului: Cristi Chiriac (voce & chitară), Radu Zăgrean (tobe & percuție), Ion Burcușel (chitară bass). Folclor autentic, accente muzicale extrem contemporane. „Muzică neaoșă”, cum spune liderul formației, Cristi Chiriac, „cu treabă bună”, dar și nebună – un pact neașteptat între fragilitate și virilitate, între cumpătare și neastâmpăr. Un concert ale cărui ecouri rămân prinse în tainițele instalațiilor Anei Toma, „i-ni-nima mè tăt bate înainte și-napoi”.

TOMAGRAPH va poposi până în 10 august 2018 la Muzeul de Artă Comparată și va conviețui cu celelate prezențe sau absențe încercuite, ca FORMĂ ȘI DIALOG al artelor pe tărâmul lui Maxim Dumitraș, unde „contează înțelesul pe care îl dai lumii tale.”

Camelia Toma