Avem plăcerea de a vă invita la deschiderea expoziției MYSTIC NOTHING din cadrul proiectului ETAJ _ ARTIST RUN SPACE.
Evenimentul va avea loc marți, 22 mai 2018 începând cu orele 19:00, în spațiul ETAJ de pe strada George Enescu, nr.43, etaj 1, apartament 4.
ETAJ este un proiect de tip artist run space, ce se desfășoară în locuința din centrul Bucureștiului a artistului Mircea Modreanu, transformată periodic în galerie. Proiectul a fost inițiat în vederea creării de evenimente expoziționale colective, solo show-uri, artist talks, work-shop-uri, performance-uri. Prin seria de expoziții de tip “one night show”, fiecărui artist i se oferă libertatea de a-și autocuratoria apariția. 

MYSTIC NOTHING deschide seria de evenimente expoziționale din cadrul proiectului E T A J.
Într-o societate de consum obsedată de brand marketing și pusă de cele mai multe ori în fața unui ambalaj estetic , acum, aici se dorește ca individualitatea artistică să rămână integră.
Ştefan Botiş, preocupat de relaţia omului cu elementele naturale caută pluralitatea simbolică a acestora în lucrările sale. Mihai Coltofean cercetează în atelier realități afective utilizând fotografia ca mod de căutare a subiectelor și de întemeiere a compozițiiolor. Dragoş Dumitraşcu architect de profesie, urmează în desenele şi picturile sale un traseu simbolic figurativ. Preocupat de problema desenului ca principiu originar în creaţie, Dumitru Gurjii caută să traverseze limitele desenului bidimensional și revizuiește actul de creație ca fenomen continuu, de unde se nasc și o serie de desene obiect. Cu un spirit avangardist și cu un ochi obiectiv, Lucian Hrisav lasă deoparte patetismul specific figurativului și caută să rezolve probleme ce țin de natura simțurilor în detrimentul preocupării pentru aspectele emoțianele ale obiectului său. Diana Manole investighează relaţia omului cu divinitatea prin introducerea figurii umane în planul natural vegetal. Experimentalist și empirist în demersul său, Mircea Modreanu trăiește pentru și cu obiectul său. Îmbinarea dintre experința cotidiană și actul de creație reprezintă un aspect descifrabil în structura lucrărilor sale care sunt de cele mai multe ori tridimensionale. Versatil, mereu jonglând cu noi metode de transpunere, Pandele Pandele îşi impune propria viziune asupra conceptelor sociale ajungând până la demistificarea acestora.Constantin Rusu se foloseşte de o iconografie proprie pentru a investiga misterul imaginii şi pentru a trasa o hartă a gestului artistic. Semnul pe care îl foloseşte recurent în lucrările sale este săgeata care devine un vector în constituirea imaginii.

Artiști:
Ștefan Botiș, Mihai Coltofean, Dragoș Dumitrașcu, Dumitru Gurjii, Lucian Hrisav, Diana Manole, Mircea Modreanu, Pandele Pandele, Constantin Rusu