Sorin Scurtulescu s-a născut în 1979 la Timișoara. A absolvit în anul 2002 Facultatea de Arte și Design departamentul Pictură, grupa profesorului Constantin Flondor, din cadrul Universității de Vest din Timișoara. În perioada 2003-2005 urmează cursurile masterale Comunicare vizuală, publicitate și strategii de marketing, iar în anul 2009 obține titlul de Doctor în Arte Plastice și Decorative cu teza de doctorat Pictura-concentrare a vizibilului și a invizibilului, prof. coord. științific, Prof. univ. dr. Chiriac Aurel, la aceeași Universitate. În perioada 2001-2002 a obținut bursa Erasmus la Universitatea din Sunderland School of Arts, Design and Media, Anglia, grupa profesorului Geoff Morten. Între 2003-2004 este profesor asistent în departamentul pictură la Lord Wandsworth College, Anglia. Între anii 2010-2012 a beneficiat de bursa postdoctorală „Vasile Pârvan” la Accademia di Romania din Roma. Între 2011-2012 a participat la cursurile libere și conferințele din cadrul Accademiei Nazionale di San Luca Roma. În prezent beneficiază de bursa de cercetare și formare postdoctorală „Nicolae Iorga” la Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția cu proiectul artistic intitulat Veneția nocturnă prin filtrul lui Tițian și Tintoretto. A participat pe plan național și international la 15 expoziții personale, 33 expoziții alături de grupul Noima, 45 expoziții de grup. A apărut în cataloage, cărți, reviste, presă de artă cât și în numeroase interviuri la Radio/TV, online, bloguri, siteuri culturale etc.

Este membru fondator al grupului Noima din anul 2003 iar din anul 2015 este reprezentat de galeria Vieneză 12-14 Contemporary și de proiectul Schleifmühlgasse 12-14.

Website: http://noima.ro/

*Toate imaginile prezentate în acest material au fost realizate în timpul stagiului la Istituto Romeno di Cultura e Ricerca Umanistica din Veneția, obținut cu sprijinul statului român prin programul național de burse „Nicolae Iorga”.