Perspectiva curatorului în expoziția „Atelier de front. Artiști români în Marele Război”
Vizită ghidată, vineri, 12 ianuarie, ora 17:00, parterul Galeriei Naționale MNAR
Muzeul Național de Artă al României vă propune vineri, 12 ianuarie 2018, ora 17.00, un tur ghidat al expoziției „Atelier de front. Artiști români în Marele Război” în compania curatorului Alina Petrescu.
„Creațiile unei întregi pleiade de artiști mobilizați depun mărturie despre Marele Război din perspectiva contemporaneității imediate, directe. Menite unui viitor Muzeu Militar, picturile, sculpturile și desenele realizate de aceștia contribuie la scrierea istoriei, la procesul de formare a memoriei colective”, afirmă Alina Petrescu.
Expoziția aduce în prim plan pagini emoționante din epopeea Primului Război Mondial, unul dintre cele mai sângeroase conflicte armate din istoria omenirii. Printre artiștii combatanți sau mobilizați special de Marele Cartier General, retras la Iași, se numără pictorii Nicolae Tonitza, Ion Theodorescu-Sion, Camil Ressu, Ștefan Dimitrescu și sculptorii Oscar Han, Dimitrie Paciurea, Ion Jalea, Cornel Medrea.
Prezentarea durează aproximativ o oră.
Participarea se va face în limita locurilor disponibile.
Muzeul Național de Artă al României
Calea Victoriei nr. 49-53
miercuri – duminică, orele 10.00 – 18.00.
Bilet de intrare: 10 lei
Detalii: https://goo.gl/3Y2ZjE
Un ceas pentru… artă – Vizită ghidată în expoziția „Un vis locuit/Un rêve habité”
Sâmbătă, 13 ianuarie, 11:30, MNAR, Sala Kretzulescu
Muzeul Naţional de Artă al României reia anul acesta seria programului „Un ceas pentru… artă” cu prezentarea expoziției „Un vis locuit / Un rêve habité” ce va avea loc sâmbătă, 13 ianuarie, ora 11.30.
Expoziția, organizată în parteneriat cu Delegația Valonia-Bruxelles la București, are ca temă arhitectura și cuprinde lucrări de grafică realizate de șapte artişti belgieni francofoni, printre care Pol Bury, François Schuiten, Luc Van Malderen. Operele lor invită la armonizarea şi ordonarea haosului, mijlocind o călătorie stranie printre visurile artiștilor.
Prezentarea este susținută de un istoric de artă și durează aproximativ o oră.
Participarea se face în limita locurilor disponibile.
Expoziția Un vis locuit / Un rêve habité poate fi vizitată în perioada 29 septembrie 2017 – 28 ianuarie 2018.
Muzeul Național de Artă al României, Sala Kretzulescu
Calea Victoriei 49-53,
miercuri-duminică, 10.00-18.00
Bilet de intrare: 4 lei
Detalii: https://goo.gl/jMzZNE
Tur ghidat în expoziția „Atelier de front. Artiști români în Marele Război”
Miercuri 17.01.2018, ora 17:00
Lucrările expuse pun accentul pe latura umană și copleșesc tocmai prin lipsa oricărei retorici grandilocvente. Ele redau dramele oamenilor obișnuiți, ale celor care luptă uneori cu sau fără arme, din perspectiva apropiată a celor care au trăit experiențe similare. Autentice mărturii, ele au deseori imediatețea transmisiilor live din zilele noastre dar fără căutarea senzaționalului. Lucrările sunt adevărate documente care, alăturate, recuperează imaginea unei vieți pline de privațiuni și suferință atât pe front cât și în spatele frontului, și contribuie la reconfigurarea micii istorii, a memoriei colective. Această mică istorie oglindește eroismul supraviețuirii care, repovestit în alți termeni și glorificat, devine ulterior parte a marii ISTORII.
Dintre artiștii mobilizați expusi se numără pictorii Nicolae Tonitza, Ion Theodorescu-Sion, Camil Ressu, Ștefan Dimitrescu și sculptorii Oscar Han, Dimitrie Paciurea, Ion Jalea, Cornel Medrea.
Prezentarea durează aproximativ o oră.
Participarea se va face în limita locurilor disponibile.
Muzeul Național de Artă al României
Calea Victoriei nr. 49-53
miercuri – duminică, orele 10.00 – 18.00.
Bilet de intrare: 10 lei
Atelier „Oraşul viitorului” în expoziția Un vis locuit / Un rêve habité de la Muzeul Naţional de Artă al României, susținut de Asociația De-a arhitectura
Sâmbătă, 20 ianuarie 2018, ora 10.30, Sălile Kretzulescu
După vizitarea expoziţiei „Un vis locuit”, copiii vor face un exerciţiu de analiză şi de imaginare a mediului construit din punctul de vedere al trecutului, prezentului şi viitorului.
Pornind de la câteva poze cu o stradă fotografiată în diferite perioade de timp, din trecut până în prezent, îşi vor imagina cum va arăta strada în viitor.
Înscrierea la atelier se face pe site-ul asociației http://www.de-a-arhitectura.ro/atelier-orasul-viitorului/, în limita locurilor disponibile.
Data: 20 ianuarie 2018, 10:30-13:30
Vârstă copii: 12-15 ani
Locație: Bucureşti, MNAR – Muzeul Naţional de Artă al României
Preț: 25 lei/participant
Partener: MNAR, Delegaţia Wallonie-Bruxelles
URMEAZĂ LA MNAR ÎN LUNA IANUARIE 2018*:
-25.01.2018, ora 16:00 – Conferință susținută de Adrian Silvan Ionescu în expoziția Atelier de Front. Artiști români în Marele Război.
-27.01.2018, ora 12:00 – Program educativ pentru familii în expoziția Atelier de Front. Artiști români în Marele Război., susținut de Asociația Artelier D, Daniela Mișcov
-28.01.2018, ora 12:00 – Tur ghidat în expoziția Atelier de Front. Artiști români în Marele Război.
-31.01.2018, ora 16:30 – În vizită la conu’ Zambacu– tur ghidat la Muzeul K. H. Zambaccian
*mai multe informații legate de aceste evenimente vor fi disponibile pe http://www.mnar.arts.ro/
MARȚEA Spațiilor Istorice: orele 10.00-18.00
Spațiile Istorice ale fostului Palat Regal se redeschid în ianuarie 2018!
Corpul central al fostului Palat Regal poate fi vizitat în fiecare zi de marți între orele 10-18.
Sala Tronului, Sufrageria Regală și Scara Voievozilor au o puternică încărcătură istorică, simbolică și emoțională, reprezentând „centrul de comandă” al monarhiei în timpul domniilor regilor Carol al II-lea și Mihai I.
În perioada interbelică, dar și după cel de-al Doilea Război Mondial, aceste spații erau folosite pentru recepții oficiale la care erau invitați înalți demnitari din țară și din străinătate. Picturile și basoreliefurile concepute special pentru decorarea lor contribuie vizual la conturarea unei identități naționale transmisă vizitatorilor peste generații. Celor două picturi monumentale care împodobesc tavanul Scării Voievozilor și al Sălii Tronului, opera lui Arthur Verona și respectiv a Ceciliei Cuțescu-Storck, li se adaugă lucrări de Nicolae Tonitza, Iosif Iser, Rudolf-Schweitzer-Cumpăna, Ștefan Popescu, Ion Theodorescu-Sion, pentru a-i numi doar pe cei mai cunoscuți dintre artiștii români care au contribuit la decorarea palatului regal.
Recent Comments