Expoziția Internațională

BIMILENAR PUBLIUS OVIDIUS NASO – DRUMUL EXILULUI

Muzeul de Artă Constanța a organizat în acest an, în parteneriat cu Institutul Cultural Român, cu suportul financiar al Consiliului Județean Constanța, al Primăriei Municipiului Constanța, sponsorizat de Fundația Fildas Art prin programul Catena pentru Artă, expoziția internațională Bimilenar Publius Ovidius Naso (48 a.Ch. – 17 p.Ch.) – Drumul exilului.

Evenimentul comemorează 2000 de ani de la moartea marelui poet latin Publius Ovidius Naso, care a fost considerat, alături de Horațiu și de Virgiliu, unul dintre clasicii literaturii latine. Născut la Sulmona, în Italia, Ovidius a murit la Tomis, Constanţa de astăzi, după un exil hotărât de împăratul Augustus, care a durat opt ani.

Expoziţia a fost itinerată în 8 oraşe, din 4 ţări, refăcând astfel drumul exilului pe care l-a parcurs Ovidius de la Roma la Tomis, anume: Sulmona (Sulmo), locul nașterii poetului, Roma, Brindisi (Brundisium), Corint (Koryntos), Nessebar (Mesembria), Balcic (Dionysopolis), Mangalia (Callatis) şi Constanţa (Tomis). Primul vernisaj a avut loc la Sulmona, luni, 15 mai 2017. Expoziția a fost dechisă la sala Rotonda din cadrul bisericii San Francesco della Scarpa și s-a bucurat de un succes deosebit.

La 22 mai 2017, expoziția a fost vernisată la Accademia di Romania din Roma, unde a fost deschisă pentru public până la mijlocul lunii iunie. Lucrările au luat apoi drumul către Brindisi; expoziția a fost deschisă la Palazzo Granafei Nervegna, o apreciată construcție din perioada Renașterii. De la Brindisi, anticul Brundisium, locul de îmbarcare al poetului Ovidius Naso pentru a ajunge la Tomis, expoziția a luat drumul Corintului, unde a fst vernisată la Galeriile de Artă (27 iunie). De la Corint, expozitia a refăcut drumul terestru pe care l-a parcurs marele poet latin și a fost deschisă la Galeriile de Artă din Nessebar (5 iulie) – Mesembria în antichitate, iar apoi la Centrul Cultural Palatul din Balcic (11 iulie – 30 iulie), Dionysopolis în antichitate. După ce a străbătut Italia, Grecia și Bulgaria de astăzi, expoziția a fost deschisă la Mangalia – anticul Callatis, la Casa de Cultură și la Constanța – Tomis, la Muzeul de Artă.

Manifestarea a reunit artiști din România – graficieni reputați din întreaga țară și din țările constituite în perioada modernă de-a lungul acestui drum.

 

Publius Ovidius Naso, poet monden și celebru al Romei antice a fost surghiunit în anul 8 d. Chr. la Tomis din cauze complexe – carmen et error –, pe care propriile mărturii, până acum singurele existente sau rămase din perioada antică despre edictul imperial, nu le-au lămurit în întregime, lăsând loc interpretărilor și speculațiilor desfășurate pe mai multe paliere. Carmen – poezia (în special versurile de dragoste din Amores – Iubiri, Ars amandi – Arta iubirii, Remedia amores – Remediile iubirii) și error – rătăcirea, o greșeala sau suma greșelile comise, au fost motive suficient de puternice pentru ca Augustus să-l relege la Pontul Stâng (formă de expulzare prin care persoana își păstra dreptul la cetățenie și averea), în „nu ştiu ce colţ al lumii”, de fapt, chiar la capătul ei, conform convingerilor sale de nezdruncinat.

Drumul exilului, pe care ne-am propus să-l urmăm în anul 2017 cu o expoziție de grafică inspirată de opera sa, a fost lung și anevoios. De la Roma la Brindisi se precipită pe calea terestră. Îmbarcat în portul calabrez Brundisium (astăzi Brindisi), străbate în condiții limită Marea Ionică, zărește insula Ithaca, patria celebrului erou homeric și debarcă la Lechaeum (din cauza talazurilor, crede că va muri fără mormânt cunoscut). Ovidius străbate pe uscat istmul Corintului pentru a se îmbarca la Cenchreae pe o navă mai solidă, aflată sub semnul ocrotitor al zeiței Minerva; apoi poposește în insula Imbros, îndreptându-se către Samotrake, patria nemuritoarei Victorii. Debarcat pe această ultimă insulă, poetul utilizează o nouă corabie care îl poartă de la Zerint până la Tempyra (oraș pe țărmul Traciei); guvernatorul Macedoniei, Sextus Pompeius, prieten mai puţin afectat sau speriat de disgraţia Romei, îi dă bani și o escortă de legionari spre a traversa ţinutul și a trece prin cetățile de coastă: Messembria (Nesebar), Dionysopolis (Balcic), Callatis (Mangalia). Pe parcursul călătoriei (cele 11 elegii care alcătuiesc cartea întâi au fost scrise și trimise la Roma înainte de sosirea în portul terminus), iar apoi la Tomis, poetul alcătuieşte un adevărat „jurnal de bord” sau de uscat şi „inaugurează un gen patetic, concurând aproape cu tragedia” (George Călinescu).

Călătoria se termină la Tomis, o modestă așezare marină întemeiată de grecii milesieni în sec. VI î. Chr., unde Ovidiu soseşte în anul 9 d. Chr., primăvara, pe la mijlocul lunii mai, pentru a-şi trăi elegiac ultimii ani şi a-şi scrie lamentaţiile pentru îndurare. Poezia de exil a lui Ovidiu: Tristia – Tristele și Epistulae ex Ponto – Scrisori de la Pontul Euxin sau Ponticele, oferă informaţii vitale, chiar dacă distorsionate prin exagerare și auto-compătimire, despre localnicii geţi, sarmaţi şi greci, despre mare, navigaţie și navigatori, despre războaie, atacuri pustiitoare și incursiuni de jaf, despre climă și ierni lugubre, despre moravuri și obiceiuri, despre moartea sufletului şi letargia trupului.

Abia în ultimii ani de viață, consumați în durerea sfâşietoare de a fi despărţit de Roma şi prin ea de axul strălucitor al lumii căreia îi aparţinea de drept, poetul relegat învaţă limba geţilor, scrie poeme (din păcate pierdute) în graiul lor, este ales agonothet – preşedinte al jocurilor dedicate zeilor – şi recunoaşte ospitalitatea sau aprecierea de care s-a bucurat.

Subordonate unui singur gând obsedant – revenirea în miraculoasa Urbe – poetul îngroaşă trăsături, caractere, situaţii care își pierd din asperitate abia în ultimii săi ani când, după moartea lui Augustus (vara anului 14 d. Chr.), îşi dă seama că nici împăratul Tiberius nu va putea fi vreodată înduplecat. Abia atunci va recunoaşte gesturile de deferenţă şi chiar de admiraţie ale localnicilor:

„Ah, mi-i ruşine-a spune: am scris în graiul getic. Cuvintele barbare le-am pus în vers latin! A şi plăcut poemul; tu poţi să mă feliciţi: Aici între sălbatici, am nume de poet ./Pontice, IV, 3, v. 19-22

Ajunge chiar să-i prețuiască și să-i iubească pe locuitorii urbei: Tomitae;/ Quos ego… amo (Epistulae ex Ponto XIV, 12, v. 23-24).

Hiperbolizate de poet, vânturile, devenite locul comun al tuturor evocărilor hibernale de aici (Tomisul – Siberia acelor timpuri), se situează astfel doar în raport cu Cetatea eternă, nu şi cu reala lor intensitate: Furtuni vijelioase îmi vânzolesc viaţa Şi nu-i destin pe lume mai trist decât al meu./ Triste, V, 5-6.

Publius Ovidius Naso a murit la Tomis în anul 17 (potrivit Cronicii lui Hieronim) sau în primăvara anului următor (potrivit poemului calendaristic Fastele, v. 223 – 226) şi a fost dus pe ultimul drum cu onoruri, într-un loc astăzi necunoscut, la poarta cetăţii din vremea sa – ante oppidi portam; poate pașii noștri chiar au trecut, neștiutori și grăbiți, peste mormântul său.

Orice națiune, orice comunitate are nevoie de elemente pregnante de identificare. La nivel național și în cazul municipiului Constanța, în special, exilul marelui poet la Tomis reprezintă o temă majoră a discursului identitar, cu largă deschidere europeană, la care s-a făcut în general recurs pe trei paliere: socio-cultural, politic și administrativ. Poetul, care și-a cîștigat drept de cetate în epoca de aur a literaturii latine, în care trăiesc și crează Virgiliu, Horațiu, Properțiu, Tibul, evocat în scrierile cronicarilor din secolele XVII-XVIII, este „asociat cu nașterea conștiinței originii latine a românilor, într-o primă etapă, iar, mai apoi, din secolul al XIX-lea, cu afirmarea conștiinței naționale”.

Prima încercare de a lega Constanța cu discursul identitar, de fapt o mare isbândă, aparține celui dintâi prefect al administrației românești și este statuia sa în bronz, amplasată în piața Ovidiu (Independenței pe atunci) în anul 1887. Autorul operei este sculptorul italian Ettore Ferrari (1845-1929), cunoscut și apreciat pentru monumente amplasate în importante orașe ale lumii. La inaugurare (30 august 1887), inițiatorul proiectului afirmă că opera este „destinată a glorifica memoria marelui poet în locul exilului său, vechiul Tomi, şi a fi vie dovadă că acest pământ înainte de a fi român a fost roman”. O replică este dezvelită în anul 1925 la Sulmona, localitatea natală a poetului.      

În descendența lamentațiilor sale, Constanța se așează în perioada modernă sub semnul, vădit elegiac, al marelui sulmonez. „E un ritual Ovidiu la Constanţa. Dintr’o aplicaţie puţin didactică şi puţin orgolioasă a primilor cărturari şi edili români, poetul latin circulă cu o actualitate pe care i-o accentuiază anual, iarna. Ovidiu e un patron. Lui i se adresează de către toţi condoleanţele, entuziasmele, reproşurile ce s-ar putea face oamenilor şi pământului… Cred că legăturile se fac mai mult cu nenorocirile omului – pedeapsa cetăţeanului exilat de împărat şi bocetul cronicarului – iar nu cu opera însăşi a poetului, care ca atitudine şi manieră e în altă lume şi în altă tonalitate. Oricum, prestigiul acesta al unei suferinţe omeneşti şi al unei aspre legi romane, ce a încheiat cu un surghiun la Tomis capitolul unei cronici mondene de la Roma în anul 8 d. C. se asociază numelui lui Ovidiu. Şi la Constanţa, într-o formă mai vagă ce e drept şi mai romantică, adusă de dincoace de Dunăre, în epoca romantismului nostru politic şi literar, trăieşte şi acum” (scriitorul Ion Marin Sadoveanu, puternic legat de urbea marină, se referă la perioada interbelică). 

Expoziția Bimilenar Publius Ovidius Naso – Drumul exilului, este organizată de Muzeul de Artă Constanța, sprijinit în demersul său de Consiliul Județean, Primăria și Consiliul Local Constanța, de Institutul Cultural Român, Accademia di Romania de la Roma, de Ambasada României în Italia și de administrațiile locale ale orașelor în care poposește; sponsorul manifestării, Fundația Fildas Art București, în cadrul programului Catena pentru artă amintește prin sprijinul său de Gaius Cilnius Maecenas (70 sau 68 – 8 î. Chr.), contemporanul, dar nu și prietenul lui Ovidiu. 

Expoziția de grafică reface drumul exilului, fiind deschisă în perioada 15 mai – 3 octombrie în Italia: la Sulmona, locul nașterii poetului (20 martie 43 î. Chr.), la Roma – va fi găzduită de Accademia di Romania – și la Brindisi (Brundisium în antichitate), unde se va etala pe simezele sălilor din Palazzo Granafei Nervegna; în Grecia manifestarea va avea loc la Galeriile de artă din Corint; în Bulgaria lucrările vor putea fi văzute la Galeria municipală de artă din Nesebar (Messembria) și la Balcic (Dionysopolis), în palatul Reginei Maria a României; drumul lui Ovidiu și al expoziției continuă în România prin Mangalia (Callatis în antichitate) spre punctul terminus, Tomis – Constanța, unde va fi deschisă în sălile Muzeul de Artă. Expoziția reunește 63 lucrări ale unor prestigioși artiști din România (12, între care 9 din importante centre culturale și 3 din Constanța), Italia, Grecia și Bulgaria (câte 3 din fiecare țară), inspirate din fascinanta operă a poetului latin. – Dr. Doina Păuleanu, istoric și critic de artă, director al Muzeului de Artă din Constanța.