Galeriile Carol, din București, deschid a doua expoziție a toamnei 2017, pe 25 octombrie, ora 19, la sediul din Bd. Carol I Nr. 59: Après nous, le déluge? de Mirela Ungureanu – a doua personală a artistei clujence în acest spațiu.

Expoziția va fi deschisă până pe 2 decembrie inclusiv și poate fi vizitată în zilele de marți – vineri, între orele 12-19, respectiv sâmbetele, între 13 și 17.

Peisajul eroticii și erotica peisajului

Ceea ce dă, dincolo de titlu – Après nous, le déluge? – și la un meta-nivel artistic, unitate ideatică expoziției Mirelei Ungureanu este peisajul. Pentru că estetica fundamentală pe care o etalează fie picturile, fie desenele expuse, este aceea a peisajului. Simt nevoia să accentuez până la tautologie, îndrăznind să vorbesc despre un peisaj al naturii, deoarece artista îl face să fie astfel. Ea estetizează intenționat naturalul, printr-un fel de senzualitate și, astfel, dă o calitatea erotică peisajului. La rândul lui, erotismul este trecut în peisaj, este naturalizat prin estomparea identităților de gen ori a normativității sociale. Tocmai de aceea putem vorbi despre peisaj erotic: pentru că lucrările nu evidențiază, cum, tradițional, s-a mai făcut, excesele care transgresează genuri și interdicții. Trecând în revistă nuduri și scene intime de grup, privirea pictorului sau a graficianului le acceptă firescul oricăror practici, adică le observă numai estetic, nu normativ.

E aici o reușită în a folosi un estetism senzual de genealogie impresionistă, tocmai pentru a lăsa în suspensie tăria unor contradicții și posibilul conflict al unor contrarii. Culorile fastuos de senzuale și liniile clare anunță cumva sfârșitul, un Sfârșit, așa cum maxima frumusețe a florii precedă descompunerea ei. E ambiguitatea fundamentală a frumuseții – pe de o parte, grație ei, Dumnezeu ezită să termine cu lumea, dar totuși, „vremurile sunt aproape”. E ca și cum peisajul intimității umane e pe cale să transgreseze o limită, iar natura, în ipostaza peisajului, asistă oarecum participativ, prin senzualitate, parcă pregătită să cedeze transgresării.

Dar în aceste condiții interogația rămâne deschisă. Detașarea estetică a Mirelei Ungureanu ne permite să interogăm și să ne interogăm cu detașare, dar nu cu nepăsare. Peisajul este o meta-alegorie, pentru a permite să fie chestionați, sub aceeași perspectivă, atât omul, cât și natura. Cedând excesivei individualizări erotice, omul pare a ieși din social și a intra în natural, în vreme ce natura așteaptă, încremenită estetic, distrugerea ei dinspre societate. Doar pisicile și câinii dinspre natură, animăluțele noastre dragi, și casele, ca și construcții umane dinspre societate, fac un vag serviciu de mediere între prezența naturii în om și a omului în natură, ca o invocare subtilă a grijii față de sine și față de natură.

Prof. univ., dr. Aurel Codoban