Joi, 21 septembrie, ora 19, strada Iuliu Maniu nr.3 din Cluj-Napoca, va avea loc vernisajul expozitiei de grup THEN NOW AND IN BETWEEN, a artistilor: Anca Badea, Corina Oprea, Cristina Coza-Damian, Mihai Nuțu, Ștefan Pop.
Curator: Adelina Cacio
Când ne confruntăm cu întrebarea “ce mai faci?” unora ne e greu să răspundem. Poate că ne e greu pe moment să ne aducem aminte de cele mai recente activități pe care le-am făcut. Poate că nu vrem să fim complet sinceri chiar atunci. Poate că nu suntem mândri de ce facem în prezent și am prefera să fim întrebați cu altă ocazie. Sau poate că pur și simplu nu știm cum suntem și ce facem și ne e greu să acceptăm acest lucru.
Artiștii se confruntă și ei cu aceeași stare de fapt în fiecare zi, iar lucrările celor care au colaborat pentru acest proiect reflectă întocmai un ciclu complet a lucrurilor ce ne compun existența. Ne pricepem foarte bine să ne proiectăm așteptări și să ne privim prin filtre care să ne dea senzația că suntem mai aproape de împlinirea lor. Însă, în ciuda acestor alterații ceea ce facem și cum suntem e de fapt în afara semnificațiilor pe care le-am construit sârguincioși de atâta timp.
Pictura Ancăi Badea marchează nostalgia a ceea ce am făcut cândva, aproape de început, când joaca ne umplea aproape tot timpul de atunci. Fotografiile lui Ștefan Pop ne arată deja momente recente, dar folosite mai mult ca și pretext pentru compunerea detașată a unor imagini care abundă în solitudine. Cu aceeași detașare față de subiect sunt realizate și lucrările Cristinei Coza-Damian și ale Corinei Oprea. Însă ceea ce le diferențiază spune multe despre paradoxul percepției noastre. Cu toate că ambele sunt eforturi repetitive, imaginea Sfinxului pentru Cristina Coza-Damian este complet lipsită de însemnătate, fiind mai degrabă un șablon pentru desen. Pe când picturile abstracte ale Corinei Oprea atârnă grele de semnificație personală, pentru că fiecare tușă a fost făcută din absolută nevoie. Toată discuția se încheie indiscutabil cu cele două fotografii ale lui Mihai Nuțu, pentru că moartea rămâne o certitudine din câte cunoaștem până acum. Iar aspectul cu care ne identificăm cel mai greu în ceea ce privește moartea se rezumă la faptul că este doar atât ce se vede în aceste secvențe de tanatopraxie. Atunci suntem cel mai departe de așteptările și filtrele noastre, iar “ce mai faci?” devine complet irelevant.
Adelina Cacio
Recent Comments