„Pleasure Hunt”
Corina Olaru a absolvit Universitatea Națională de Arte din București, secția grafică, după terminarea studiilor lucrând ca fotograf în zona de fotografie comercială. Cu trecerea anilor și după îndelungate căutări, se reîntoarce la exprimarea artistică, abordând mai ales instalația.
Prin proiectele sale, pornește într-o călătorie de auto-descoperire și întrepătrunde universurile filozofice cu cele științifice, intuiția cu studiul. Prin arta sa, ea traduce la nivel vizual ceea ce observă în comportamentul celor din jur; modul în care suntem influențați de normele care ne sunt impuse la nivel social, cultural și politic.
În expoziția PLEASURE HUNT, artista se îndepărtează de modul cu care obișnuia să trateze subiectele alese, și anume riguros, alegând să se exprime mult mai liber, dând procesului de lucru sensul plăcerii. Corina Olaru, în acest proiect, optează pentru abordarea de plăceri comune tuturor: sexul, mâncatul, creația, plăcerea de a fi tu însuți etc., toate acestea fiind prezentate într-un mod ludic, umorul fiind o altă plăcere comună printre oameni. Plăcerea este starea afectivă fundamentală care satisface gustul sau dorința noastră. În fiecare colț al lumii, găsim diferite moduri de a o înțelege, chiar în cele mai apropiate comunități la care ne putem gândi în momentul prezent; plăcerea poate fi ceva diferit în funcție de ceea ce înțelegem noi prin această experiență. Această diferență este raportată la diferite stadii specifice bucuriei: starea generală de fericire, extazul și ocazionala stare de euforie. Experiența plăcerii este subiectivă și persoane diferite vor experimenta diferite tipuri și grade de plăcere în aceeași situație.
Prin acest proiect, artista va invita publicul să ia parte la o serie de instalații interactive și un performance, în grădina Visual Kontakt, prin care publicul va deveni parte integrantă a expoziției. Rezultatul final al lucrărilor va fi stabilit de participanți. Publicul este invitat să „guste” din plăcerile propuse, și astfel artista ajunge „spectator”, lăsându-i pe cei prezenți să îi răscolească universul artistic.
Grădina devine, de această dată, un loc în care va trebui să pornim în căutarea plăcerilor și să le vânăm.
De-a lungul timpului, oamenii au organizat diferite locuri sau prilejuri în context social, în care să-și petreacă timpul într-un mod care să le ofere plăcere. Grădina este unul dintre aceste locuri, care în mod tradițional este un spațiu exterior, planificat pentru cultivarea plantelor, independent de circuitul agricol. În grădinile plăcerilor se pot desfășura evenimente de divertisment, însă, de data aceasta, suntem invitați în exploatarea universului unui singur om, pus la dispoziția noastră, într-o grădină plină de plăceri.
Recent Comments