2016: InterFace- Interioare si exterioare ale conștiintei, Galeriile Carol, București (RO)

 “Arhitectura așteptării”

Mihaela Mihalache creează schițe și planuri perspectivale, asemenea unui bun cunoscător al spațiului. Dacă nu ar fi pictat, probabil ar fi proiectat spații arhitecturale sau scenografice.

Verticale, orizontale, diagonale se grupează în linii directoare compoziționale perspectivale, desenate parcă în rigurozitatea geometrică renascentistă.

În tablourile Mihaelei Mihalache apare un cotidian eviscerat, dincolo de limitele impuse de coordonatele tehnice, artistice, spațiale. Tânăra artistă creează un metaspațiu vizual, un teren interdisciplinar între artele vizuale, filosofie și arhitectură. Un spațiu care nu poate fi descifrat decât dacă analizăm opera cu o metaprivire și avem în vedere o metaraportare la aceasta. Spațiul nu este ilustrat per se, el este un punct de pornire pentru stimularea metaforei, el devine un timp al decantării ideilor, sentimentelor, memoriei; iar în ultimă instanță, devine un spațiu al (auto)disciplinării vizuale.

Spațiile redate de Mihaela sunt interstiții, intervale, pasaje de trecere, discursuri existențiale.

Există în tablourile Mihaelei un spațiu al așteptării, ilustrat vizual prin scaune, canapele, fotolii  etc. – este recuzita care așteaptă parcă apariția figurativului, umanului.

Aceste elemente fac loc unei „așteptări metafizice”. Este un tip de așteptare care nu se va concretiza niciodată, care implică refuzul de a acționa, dacă l-am parafraza pe Martin Heidegger.

Grafismul desenului contrabalansează gestualismul pictural. De cele mai multe ori în eboșă, culoarea nu comportă duritatea pastei, ea apare dintr-o dorință de a sublinia poezia spațiului și melancolia acestuia; Mihaela devine o poetă a vizualului. Dincolo de impactul vizual puternic  poetic, atmosfera creată de Mihaela transmite o activitate psihică, ce-l parafrazează pictural pe  Gerhard Richter.

Aflată la prima expoziție personală, Mihaela începe timid, dar riguros, să-și construiască un stil personal caraterizat prin intercalări spațiale, compoziționale, prin imagini geometrice de ansamblu, prin intervenții cu colaje textile, prin accentele de ilustrație miniaturală hiperrealistă.

Raluca Băloiu / Uca Baloiu


InterFace – Interioare şi exterioare ale coştiinţei

“InterFace” constituie graniţa dintre două medii total diferenţiate, care însă încearcă să comunice. Se face posibilă astfel “comunicarea” dintre mediul chimic și suportul fizic în redarea plastică cât și dintre mediul fizic raportat la cel psihic-senzorial uman, în redarea mesajului transmis, creându-se totodată unitatea și integralitatea de imagine finită a acestora.

InterFace urmărește redarea graniței spațiului finit (prin prezentarea interioarelor arhitecturale) și cel infint al individului (prin punerea în prim plan al trăirilor interioare și a intimității umane).

În separarea termenului “Inter” de “Face” se distinge tema abordată, și anume  o față  a interiorului.

 Se vizează astfel o deconstrucție atât în plan psihic, dar mai ales plastic a reprezentării realității inițiale. Practic este vorba despre o analiză explicită a intrinsecului sau altfel spus o afișare și o dezbatere publică a cadrelor închise și a spațiilor intime. Analizându-se practic două medii total distincte, se relevă trei raporturi (interior-exterior, trup – suflet, închis-deschis).

InterFace abordează lumea interiorului într-o manieră ușor abstractă atât a camerelor cât și a psihicului uman, texturile și reliefurile existente denotând simplificarea adusă în forme geometrice a tuturor obiectelor. Plasarea în prim plan a interioarelor de cameră, aduce drept explicație; dorința subiectivă de împărtășire adresată publicului a tot ceea ce reprezintă intimitatea, interiorul (atât spațial cât și sufletesc), dar mai înainte de toate a aducerii unui cadru închis, limitat (cum este acesta al unei camere) într-un spațiu nelimitat și deschis (prin punerea acestor “cadre din viață” în fața publicului).  

Se aduc secvențial, trimiteri vizuale și senzoriale către un centru de interes al creației artistice, prin nenumăratele perspective arhitecturale utilizate în acest scop. Acestea au rolul primordial de a face trimitere către planuri ale unei realități alternative, formând o alcătuire secvențială reunită într-un singur cadru de desfășurare al acțiunii. Prin ele se oferă o posibilitate de evadare către lumea exterioară, în condițiile în care personajul este plasat în interiorul de cameră. Individul fiind captiv într-un spațiu închis însă având o alternativă permanentă de ieșire în exterior.

Cu alte cuvinte “Interface” dorește să transmită mesajul conform căruia: în camera fiecărui om (fie cea a minții, a sufletului sau cea reală a unui imobil) se desfășoară adesea o cu totul altă realitate, în cadrul căreia au loc nenumărate (evenimente, activități, întâmplări, idei); prea puțin cunoscute, uneori chiar și de către noi înșine. Întrucât interioarele sau lucrurile acoperite se află adesea într-un plan secund celor descoperite, ele conțin o însemnătate lipsă de cunoaștere a ceea se deține în cadrul lor. Sau altfel spus rămân necunoscute multe din detalii sau chiar lucruri evidente care trebuie cu atenție urmărite.

“InterFace” reprezintă astfel,  graniţa dintre două medii total diferenţiate, care însă încearcă să comunice. În acest mod, lucrările în sine, reprezentă singurele care pot face posibilă comunicarea dintre mediul chimic și suportul fizic, creându-le cu astfel unitatea și  integralitatea de imagine finită a mesajului transmis.

Mihaela Mihalache

mai multe: https://www.liveout.ro/events/detalii/16786-Mihaela-Mihalache-InterFace