Dalina Bădescu și Lucian Muntean @ Galeria Dialog

În perioada 2 noiembrie 2016 – 9 ianuarie 2017 Galeria de artă „Dialog” din incinta Primăriei Sectorului 2 vă invită la o dublă expoziţie, ce prilejuieşte o perspectivă peisagistică inedită, şi anume cea aeriană.
Lucian Muntean, cu suita sa de “Hărţi imaginare” şi Dalina Bădescu, cu seria de lucrări sub titulatura “Pământul, de sus”, vă propun o incursiune plină de expresivitate şi o manieră originală de a redescoperi peisajul.
Vernisajul expoziţiei a avut loc miercuri, 2 noiembrie a.c.,la Galeria „Dialog” a Primăriei Sectorului 2.
Abordarea ambilor artişti este vădit tributară profesiei lor de bază; astfel, Lucian Muntean, geolog de formaţie şi pasionat de cartografie, a fost dintotdeauna fascinat de hărţi, după propriile mărturisiri.
În aceste condiţii, translaţia de la harta ca obiect la harta ca proiecţie a trăirilor şi aspiraţiilor umane, la modul general, şi a perspectivei artistului, în mod particular, devine absolut firească.
În cazul Dalinei Bădescu, inginer cartograf de profesie, pictura este o extensie a analizei spaţiale, “un pretext al studiului spaţiului şi al distribuţiei culorii în plan”, după cum ea însăşi o defineşte.
Pornind de la peisaje uneori reale, alteori imaginare, Dalina Bădescu se complace în spontaneitatea ludică de a redistribui culori şi texturi, ce recompun în ultimă instanţă – şi în mod neaşteptat – întregul peisaj ce ne înconjoară.

Expoziţia celor doi tineri artişti îi are drept curatori pe Ruxandra Garofeanu şi Pavel Şuşară şi propune tuturoriubitorilor de frumos două voci narative distincte, dar care se completează perfect, un tandem în care spaţiul este restructurat conform unor operatori logici şi, totodată, restilizat în acord cu viziuni plastice care nu exclud lirismul.
Expoziţia este deschisă zilnic între orele 10.00-18.00, intrarea fiind gratuită.

Sursa text: Site-ul Primariei Sector 2

Pavel Șușară, Dalina Bădescu, Ruxandra Garofeanu și Lucian Muntean

Text: Pavel Șușară

“Lucian Muntean
Indiferent din ce punct al spațiului ar privi pământul, de la înălțimi accesibile, prin intermediul celor mai soﬁsticate și mai neconvenționale tehnologii sau în mod direct, cu linia orizontului în față, conștiința ordonatoare a lui Lucian Muntean rămâne ﬁdelă profesiei lui inițiale de geolog. Dacă peisajul tradițional oferă un spectacol de o foarte mare diversitate, acoperind o plajă largă de posibilități expresive, dar își plasează întotdeauna privitorul în exterior, noua peisagistică pe care Muntean o propune, lărgind considerabil limitele genului, deplasează percepția de pe evenimentele din afară pe acelea dinlăuntru, cu alte cuvinte de pe arhitectura imaginii pe structura ei, pe mecanismele sale intime. Pământul, în diversele lui agregări, nu mai este privit ca o formă constituită, cu succesiuni de planuri și cu variații de relief ușor de recunoscut, ci ca o țesătură complexă de evenimente interioare. Ceea ce în peisagistica obișnuită este formă, desfășurare, narație mai mult sau mai puțin explicită, în pictura lui Lucian Muntean este analiză a detaliilor, stratigraﬁe cromatică și un joc extrem de complex al texturilor. Din această perspectivă, nu numai peisajul suferă o modiﬁcare substanțială, ci și pictura însăși cunoaște o nouă formă de manifestare prin îmbogățirea și prin extinderea ariei sale de referință. Iar perspectiva artistului îmbogățește deopotrivă repertoriul de forme al picturii clasice și aria de referință a privitorului. Ea aduce, în prim-planul percepției, convulsiile interne ale imaginii, straturile ei constitutive, jocurile de opacități și de transparențe care fac posibilă privirea lumii, a pământului, în particular, nu din afară, ca simplu spectator, ci dinlăuntru, ca actor sau, mai mult, ca parte constitutivă. Peisagistica înțeleasă în felul acesta încetează a mai ﬁ doar observație de primă instanță sau contemplație mai elaborată și devine un studiu de caz pentru determinarea sănătății simbolice a realului, un fel de radiograﬁe care ne dezvăluie nu atât starea obiectului investigat cât, coerența și caliﬁcarea celui care privește. Iar cel care privește este pictorul însuși, cu toată deschiderea sa prezentă și cu întreaga memorie culturală.”

Text: Pavel Șușară

“Dalina Bădescu

Cu ochiul ei de inginer geodez, deprins cu privirea geometrică, pe care au ridicat-o la altitudni mistico-poematice reveriile lui Descartes și măsurătorile lui Gauss, Dalina Bădescu vede pământul, de la înălțimea sateliților și prin grila GPS-ului, ca pe o enormă amenajare cartograﬁcă. Dar de acolo, de sus, de la zenit, oricât de rațională și de riguroasă ar ﬁ o imagine încărcată cu informații, amenajarea vizuală în sine se înscrie în datele unei peisagistici halucinante, de un lirism extrem sau de un baroc irepresibil, lentila devoratoare a tehnologiilor de vârf dirijându-ne percepțiile în funcție de propriile noastre reﬂexe de viață, de întreaga disponibilitate suﬂetească și de experiența efectivă de cunoaștere. Peisajul plan, desfășurat pe orizontale ample și construit printr-o succesiune de spații care fug către linia orizontului, peisajul narativ în care ne-am amenajat viziunile și ne-am pășunat, ancestral, turmele de oi, pe care l-am tot străbătut, când apostolic, direct cu piciorul, când călărind romantic sau căsăpindu-ne eroic, își pierde acum, privit de dincolo de pitorescul accidental, orice semn care ar putea, în vreun fel, să ne conserve reﬂexele și să ne stimuleze memoria. Pământul devine doar culoare imprevizibilă, vegetația și apele se preschimbă în secvențe graﬁce, iar ansamblul în care intră totul, natură și repere ale civilizației, se transformă, după caz, în structuri abstracte, în expresie pură, sau în turbioane galactice în care lumina și materia întunecată reconstituie primele momente ale agregării de după marea combustie a Genezei. Din punctul de vedere al viziunii plastice și al tonusului expresiv, această extensie a peisajului, această decantare extremă a imaginii, angajează, în primul rând, datele temperamentale, percepțiile crude și gesturile insurgente, iar ceea ce ține de reﬂexivitate, de privirea calmă și de sentimental surd al întâlnirii cu misterele intrinseci ale lumii, fără a ﬁ exclus, rămâne, undeva, într-o zonă discretă, ea însăși parte a unui amplu mister reconﬁrmat. Toate acestea constituie, ﬁnalmente argumente suﬁciente pentru o observație elementară: când Cerul și Pământul se întâlnesc, ﬁe și prin noua magie a tehnicii, și pictura, aparent obosită de propria-i istorie, renaște într-o altă realitate și își reconsideră întregul sistem de referințe.”

foto Site-ul Primariei Sector 2

foto Lucian Muntean

Dalina Bădescu & Ramona Bădescu

Sculprorul Mihai Marcu și Lucian Muntean

Cristi & Paul Farcas

foto Călin Hentea

Hărți imaginare – pictură Lucian Muntean

“Hărțile m-au fascinat din totdeauna, fiind un pasionat de călătorii. Studiile la Facultatea de Geologie, UBB Cluj-Napoca mi-au dat ocazia să aprofundez cartografia. Diferitele tipuri de hărți pe care le-am consultat, de la cele fizice, meteorologice, economice sau demografice, pâna la cele geologige sau pedologice, m-au ajutat să mă familiarizez cu simbolurile și codurile de culoare cu care se operează.

În timput călătoriilor pe care le-am făcut în Europa și Africa, realmente simțeam cum acea hartă abstractă pe care o aveam în minte se completa cu impresii concrete de la fața locului, cu arhitectura reala, cu chipul oamenilor și modul lor de viață. Peisajul prindea astfel contur, unul clar definit, diferit de pata de culoare, specifică hărții.

Momentul determinant al acestui proiect a fost în timpul unui zbor cu avionul, când observând peisajul de la sol, dintr-o cu totul altă perspectivă, mi-am dat seama cât de evidentă e intervenția omului în natură, cu obsesia de a trasa limite și granițe, de a-și marca proprietatea, printr-o geometrie perfecționistă, în contrast cu îmbinarea armonioasă a celorlalte elemente din peisaj. Tot atunci, privind de la acea altitudine aglomerația unei localități, am realizat cât de relativă e viața de zi cu zi, în care ne înverșunăm să rezolvăm multitudinea de probleme cu care ne confruntăm. Toate acestea par să se estompeze și să devină irelevante privite de acolo de sus… într-o clipă de detașare.

Seria de picturi intitulată „Hărți imaginare” cuprinde 40 de lucrări, tehnica acril pe pânză. Am început-o în martie 2013 la Muzeul de Artă Comparată din Sângeors-Băi, continuată și în timpul Simpozionului din vara acelui an, organizat de Maxim Dumitraș. Ulterior am pictat acasa, la București, dar și ca participant la două ediții ale Simpozionul de Artă de la Gradina Botabică din Jibou, din 2014 și 2015. O parte din lucrări au fost expuse la Salonul de Iarnă 2013 și la Expoziția de Primavară 2014, organizate de UAP București, dar și în cadrul unei expoziții personale la Centrul de Cultură și Artă din Zalău, județul Sălaj, în 2014. Proiectul este în desfășurare, fiind complet de noile călătorii care vor urma.”

Pământul, de sus – pictură Dalina Bădescu

“Peisajele naturale au reprezentat dintotdeauna un subiect al artei. Având și o educație tehnică (inginer cartograf), peisajul natural a reprezentat pentru mine baza unor operațiuni viitoare: planuri, hărți sau studii geodezice. Rezultatul este de multe ori expresiv, devenind un pretext al studiului spațiului și al distribuției culorii în plan. În această serie pornesc de la hărți cu care lucrez, reprezentând atât geograﬁi reale, cât și imaginare, noi, pe care redistribui culoarea și textura folosind logica topologică… Explorez anotimpurile primului meu an de existență, 1990. Calendarul lunilor Aprilie, Iulie, Octombrie și Ianuarie devin baza studiilor mele asupra culorilor și distribuției luminii ﬁecărui anotimp. Lumina își schimbă epicentrul de radiere de la răsărit, în primăvară și trece prin toate formele de iradiere, până devine difuză, în iarnă. Ruinele vechilor parcuri tehnologice sunt parte a peisajului cotidian, un univers ciudat, în care ﬁerul ruginit este alinat de vegetația ce-și reia locul de drept. Simbioza dintre eșecul omului și victoria ﬁnală a naturii devine tema picturilor mele, un reminder al bazelor societății noastre și un avertisment al riscurilor unei istorii neînțelese și aruncate în derizoriu. Am optat să rămân în spațiul picturii tradiționale, fără să apelez la limbaje alternative, pentru că motivele însele intră într-un anumit orizont al tradiției noastre, așa cum a instruit-o istoria recentă.”