Materialul prezintă problemele sistemice din domeniul expertizei de patrimoniu cultural și piață de artă în România post-1990.
După alinierea la legislația europeană de patrimoniu, experții au trebuit să se specializeze pe domenii și perioade specifice (artă veche românească, modernă, decorativă, audiovizual etc.). S-a creat o diferență majoră între expertiza muzeală, care lucrează cu valori contabile stabile și conservare pe termen lung, și cea de piață liberă, care răspunde logicii comerciale dinamice cu prețuri fluctuante.
Există o criză sistemică în evaluări: aceeași lucrare de Grigorescu poate avea câteva zeci de euro ca valoare contabilă în muzeu, dar se vinde cu sute de mii pe piață. Muzeele evită evaluările mari pentru a nu plăti asigurări pe care bugetele insuficiente nu le permit, în timp ce custozi care gestionează patrimoniu de milioane primesc salarii de 3.000 lei.
Inventarierea are deficiențe grave: fișe colective fără detalii individuale, lipsuri din inventar, obiecte clasate de mai multe ori, condiții precare de conservare fără aer condiționat. Clasarea în masă din anii 2000 (când s-au clasat până și linguri de lemn pentru a atinge numere necesare trecerii în categorii superioare cu spor de salariu) creează acum blocaje în mobilitatea patrimoniului.
Falsurile pot intra în muzee și rămâne în cataloage. Sistemul de acreditare a experților are probleme: candidați cu punctaje teoretice suficiente, dar fără pregătire practică, primesc responsabilități imediat, riscând expertize problematice. Experții ANEVAR evaluează prețul de piață, dar refuză să se pronunțe asupra autenticității – deși fără aceasta evaluarea devine inutilă.
///
Materialul face parte din proiectul „Expertiză și evaluare în patrimoniul cultural: 8 perspective profesionale”, produs de Asociația MAIA Proiect cultural cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național
Recent Comments