Corabia Vasa aparținând flotei Suedeze, a fost construită între anii 1626 – 1628. Cu o  capacitate de  1210 tone (TDW), lungime de 60 m, lățime 11,7m, înălțime de 52,5 m, avea un echipaj compus din 150 marinari și 300 de soldați, dotată cu 64 tunuri, a fost cea mai grozavă navă de razboi din Marea Baltică. Chiar la lansarea în primul său voiaj, Vasa s-a scufundat la numai 1500 m de țărm, în data de 10 august 1628.

După ce au fost recuperate valoroasele tunuri din bronz, în sec XVII, epava faimosului vas militar a fost dată uitării până în anii 1950. O echipă  de arheologi mari au început un amplu demers de a recupera epava, aflată în imediata apropiere a portului Stockholm. În 1961 a fost scoasă intactă la suprafață, iar din 1988 a fost mutată în zona cheiului, construinduse un muzeu, care o adăpostește Vasa Museum.

După 333 de ani echipele de specialiști au reușit să refacă întraga corabie, care are 98% din componentele originale. Marea provocare a fost restaurarea și conservarea lemnului care a stat îmbibat în apă timp de secole. Acum clădirea muzeui e o operă de arhitectură în sine. Din acoperiș ies doar vârfurile catargelor. În interion rămâi uluit de dimensiunea impozantă pe care o are Vasa. O poți vedea de la diferite etaje, în toată splendoarea. Zidurile de beton care o inconjoară păstrează parcă lumina slabă din adâncuri. Pe traseul muzeului ai ocazia să descoperi detalii și reconstituiri tulburătoare cu viața de la bord.  Astfel Muzeul Vasa a ajuns una dintre cele mai populare atracții turistice din Suedia, cu peste 29 milioane de vizitatori din 1961 pâna în prezent.

foto Lucian Muntean

vasa stockholm LM_01 vasa stockholm LM_02 vasa stockholm LM_03 vasa stockholm LM_80