Atelier 4 din Cluj-Napoca vă invită joi, 26 mai 2016, începând cu ora 18:00, la vernisajul expoziției Part 2 because Part 1 is not finished yet a artistei Corina Oprea.

Proiectul propune  un exercițiu de imaginație, umor și detașare : o alternativă la presiunea așteptărilor de a obține forma perfectă, care, cu toate străduințele, nu poate fi  întotdeauna atinsă ; un curaj și o aroganță de a desconsidera pragul, fizic sau psihologic, care împiedică împlinirea ei.

Partea a doua devansează capitolul primordial și credibilizează o periferie care s-a salvat de la distrugere ; un haos primar care a primit o șansă de a se ordona ; o lume imaginară  care se insinuează, crește, se autovalorizează, sfârșește prin a se impune și a  domina. Această lume autoinventată, autopropusă, amorfă, un inconștient colectiv exacerbat,  furnizează personaje care acționează ca individualități distincte și care  se coalizează, replicându-se la infinit.

Este o lume care  pune in așteptare perfecțiunea,   depășește angoase și reticențe, desfide previzibilul. Transmite o experiență, împărtășește o viziune și exploateaza o intâmplare, pe care, la limita unei granițe fine între adevăr și mistificare, o provoacă, o repetă și o transformă in rutină.

Corina-Oprea

Susține activitatea Modernism.RO printr-o donație.