Miercuri, 11 mai 2016, ora 18:00, la Institutul Italian de Cultură din București (Strada Aleea Alexandru nr. 41, București), Institutul Italian de Cultură din București, în colaborare cu Galeria 418, vă invită la vernisajul expoziției Vincențiu Grigorescu – ”Strati / Layers”. Curatori: Joana Grevers & Irina Ungureanu.
Parcursul biografic și artistic al lui Vincențiu Grigorescu, pictor român naturalizat în Italia, unul dintre numele de referință ale artei abstracte atât în Italia, cât și în România, spune o poveste formată din straturi împletite, la fel ca întreaga sa operă, revalorizată astăzi pe fundalul ascendent al redescoperirii abstracționismului italian și al arte poveradin anii ’70.
Născut la București în 1923 și licențiat în arhitectură, Grigorescu a manifestat, încă din perioada sa românească, un interes major în zona abstracției geometrice și a unei logici reducționiste în tratamentul culorilor, al formelor și al suprafețelor. O marcă vizuală care, începând cu seria de naturi moarte, primele lucrări din seriaNegru, realizate în România (între 1964 – 1965), urmate de Pătrate negre (1967), de Manuscrise (1968) și de primele tăieturi monocromatice, își va găsi maturitatea de expresie după stabilirea în Italia, unde va primi azil politic, din 1972, și unde va locui, întâi la Milano și apoi la Castelnuovo Magra, în Liguria, până la dispariția sa, în 2012.
Primul „strat” al destinului personal și artistic al lui Vincențiu Grigorescu va purta amprenta background-ului post-avangardist al mediului artistic bucureștean, unde, după instaurarea regimului comunist în 1945, Grigorescu va intra curând în conflict cu trend-ul dominant al realismului socialist, pentru care arta abstractă reprezenta un mijloc de opoziție și subminare a ideologiei oficiale. Experimentele în zona albului și a negrului, inspirate din teoria suprematistă a lui Malevic și, în general, din avangarda rusă, franceză și olandeză, vor fi revelatoare pentru mesajul dizident al artei lui Vincențiu Grigorescu în anii ’50 și ’60 în România, și puntea de legătură cu arta occidentală.
La fel ca pânzele sale, care se lasă progresiv cucerite de vibrația și energia materialului și a suprafeței, evoluția lui Vincențiu Grigorescu în Italia dezvăluie straturile unei vieți noi, influențată decisiv de contactul cu arta abstractă italiană, cu spațialismul lui Lucio Fontana și cu conceptualismul obiectual al artiștilor grupați în jurul revistei Azimuth (în special Enrico Castellani și Agostino Bonalumi). Includerea aproape naturală a lui Vincențiu Grigorescu în spațiul artistic italian, în vecinătatea unor nume ca Manzoni, Fontana, Castellani, Bonalumi, a început în 1975, cu expoziția personală organizată la Galeria de Artă Modernă din Torino, curatoriată de Angelo Dragone, cu seria de Bianchi expusă la galeria Studio A (în 1974) și la galeria Vismara din Milano (în 1976 și 1980), urmate de numeroase expoziții internaționale.
Am murit acum treizeci de ani: în aceste cuvinte, mărturisite curatoarei Marzia Ratti în anii 2000, se află depozitată conștientizarea tăieturii ireversibile cu trecutul său românesc și cu țara unde nu se va mai întoarce. Și totuși, privite împreună, cele două „vieți” ale artistului, cea românească și cea italiană, se întrepătrund într-o evoluție de o impecabilă coerență estetică, dedicată meticulos practicii abstracte, reducerii cromatice și unui experimentalism geometric și minimalist care, eliberat de orice conotație națională sau locală, îl plasează firesc pe Vincențiu Grigorescu în istoria vie a artei europene.
„Un principiu dialectic al proliferării și al anihilării” – cum îl definea Gillo Dorfles – animează întreaga operă a artistului, punând în scenă dinamici și structuri ritmice generate de confruntarea între reducția cromatică, pe de o parte, și descoperirea târzie a culorii, pe de alta. De la supremația negrului pe negru și a albului pe alb, la geometriile cazuale și la intrecci (împletituri), pentru a ajunge mai târziu la seria de pânze deșirate și la „anotimpul culorii”, Grigorescu parcurge un traseu propriu al unei avangarde aproape trans-istorice, personală și discretă, care, în mod paradoxal, aproape, își descoperă o puritate a ritmului și a expresiei, inspirată, parcă, dintr-o arhitectură clasică a formelor.
Expoziția Strati / Layers propune un parcurs al dialogului între diferitele etape ale creației artistului, unde volumetria surprinzătoare, aproape sculpturală, a negrului, din lucrarea Porta (1972 – 1974) sau din Colonna(1978 – 1980) răspunde structurilor ritmice din Intrecci bianchi (1982 – 1986), pentru a se reduce în jocul geometric (1980), explodând apoi în straturi de energie colorată, care deșiră efectiv pânza în fibre ritmice și straturi dense de materie (cum se întâmplă în Striature sau în Dimora dei faraoni, 1999). Astfel, discret, la fel ca în compoziția propriilor lucrări, destinul lui Vincențiu Grigorescu se articulează vizibil în rolul său de punte și vehicul între două culturi, română și italiană, într-o biografie reunită prin limbajul revoluționar și coerent al propriei arte, astăzi reconsiderată și intens valorizată în plan european.
Expoziție organizată în parteneriat cu Galeria 418, București
Recent Comments