Omagiu lui George Enescu

”Să cânt la vioară e meseria mea,

în timp ce să compun îmi e vocația”(George Enescu)

Muzeul Naţional „George Enescu”  are bucuria să vă invite, miercuri 19 august 2015, cu prilejul împlinirii a 134 de ani de la naşterea compozitorului, la  evenimentele organizate  sub genericul OMAGIU LUI GEORGE ENESCU .

La orele 18,00, în Aula Palatului Cantacuzino  din București, Calea Victoriei nr. 141, vă așteptăm la Medalion George Enescu.

La vernisajul expoziției  ”George Enescu – un mare creator al secolului XX”, prof. univ.dr. Viorel Cosma va evoca personalitatea muzicianului complex din perspectiva celor 60 de ani trecuți de la  dispariția sa, accentuând faptul că  și „visul frumos” pe care Enescu  l-a urmărit toată viața (unanima recunoaștere a creatorului, a compozitorului înaintea interpretului și pedagogului) s-a împlinit post-mortem în tot atâția ani.

Cum și când s-a produs schimbarea de atitudine estetică în recunoașterea personalității artistice a muzicianului român în ierarhia valorilor universale? Ce a determinat „răsturnarea” echilibrului dintre compozitorul-Enescu și virtuozul interpret-Enescu ? Ce rol a avut în posteritatea enesciană generația de copii-minune îndrumați la primii pași de profesorul-Enescu?

Iată câteva dintre întrebările la care răspunde expoziția Muzeului Național „George Enescu”,  surprinzând  în cele 20 de panouri imaginile grăitoare ale ascensiunii personalității polivalente a lui George Enescu după șase decenii de nemurire.

După ce am vorbit despre George Enescu, vom continua seara în compania muzicii sale.  Pianistul Valentin Gheorghiu și violoniștii Gabriel Croitoru, Simina Croitoru și Sabin Penea vor interpreta lucrări ale lui George Enescu pe viorile Guarneri și Paul Kaul ce au aparținut compozitorului.

Moderatorul evenimentului  va fi doamna Cristina Liliana Andrei, directorul general al Muzeului Național ”George Enescu”

Expoziţia ”George Enescu – un mare creator al secolului XX” va fi deschisă pentru public în perioada 19 august – 30 septembrie 2015, de  marţi până duminică, între orele 10,00 -17,00 și este inclusă în programul Bucureștiul Creativ al Festivalului Internațional ”George Enescu”.

Evenimentul face parte din seria  de manifestări   organizate de Muzeul Național ”George Enescu” sub genericul  Enescu 60, pentru a marca șase decenii de la moartea compozitorului.

Miercuri, 19 august, accesul vizitatorilor este gratuit în toate cele 3 sedii.

 

Muzeul Naţional „George Enescu”

Calea Victoriei nr.141, sector 1, Bucureşti

www.georgeenescu.ro

021 318 14 50 / 0747290 104/ 0724 398 004

[email protected]

 

afisul expozitiei

Susține activitatea Modernism.RO printr-o donație.