macheta-NLTu, eu și lucrurile dintre noi
SPAȚIU INTACT, Cluj-Napoca

Vernisaj: joi, 5 martie, ora 18.00

Artiști: Burak Delier, Guy Ben-Ner și Hito Steyerl
Curator: Simona Nastac

Orice obiect are o poveste, la fel cum fiecare dintre noi are o biografie, determinată de circumstanțe transmise din trecut. Istoriile obiectelor sunt și ele relaționale, alcătuite din suma proceselor care le dau formă, dar semnificația și valoarea lor derivă întotdeauna din conexiunea intimă cu persoane, evenimente și spații specifice.

În economia hiperconsumistă, însă, relația dintre indivizi și lucruri trebuie privită și din perpectiva din care obiectele activează oamenii, transformându-i în produse vandabile și negociabile. Lumea nu mai reprezintă suma bunurilor produse, cum își imagina Marx, ci suma a tot ce ar putea deveni marfă de consum: orice orizont de sens al vieții și al așteptării.

 

Cum răspunde arta acestor forțe invazive, în contextul exploziei fără precedent a pieței de artă, care impune ce fel de lucrări se produc și se vând, controlându-i astfel viitorul? A devenit arta un obiect, un simplu bun de consum, insensibil la energiile care i-au determinat apariția și la valorile pe care aspiră să le proiecteze?

Reuniți în expoziția Tu, eu și lucrurile dintre noi, artiștii Burak Delier (Turcia), Guy Ben-Ner (Israel) și Hito Steyerl (Germania) examinează felul în care rezistăm sau ne conformăm forței capitalului, într-o lume din ce în ce mai interdependentă, modelată de sisteme ostile chiar valorilor pe care ar trebui să le emancipeze.

Într-o instalație bazată pe un poem de Mehmet Akif Ersoy, numit Pictorul are întotdeauna dreptate, Burak Delier expune sarcastic relația incomodă a artiștilor cu colecționari influenți și banii lor. În contextul colapsului accelerat al lumii artistice în meandrele comerțului global, artistul denunță, astfel, dinamica unui sistem în care cei bogați își impun critica proprie, ca semn absolut al superiorității lor în societate.

Guy Ben-Ner a filmat fără permisiune interioare domestice în magazine IKEA din întreaga lume, în care soția și cei doi copii ai săi se comportau ca și cum ar fi fost la ei acasă. Ben-Ner îi ține fiului său o lecție despre proprietatea privată, familie și valori, în timp ce clienții IKEA intră și ies nestingherit din cadru. Stilul home movie și referințele sofisticate la teoria marxistă a libertății și proprietății private reflectă o atitudine critică față de diversele mecanisme de control ale societății.

Hito Steyerl relatează istoria unei aeronave Boeing 707, depozitată într-un cimitir de avioane din California, după colapsul financiar din 2008. Construit în 1950, avionul a fost vândut în anii ‘70 aviației militare israeliene, iar în 1995 a servit drept recuzită filmului hollywoodian Speed. Rămășițele au fost vândute unei companii din China, care a folosit aluminiul pentru fabricarea de DVD-uri. Filmul derutează privitorul, captiv în vârtejul de rămășițe, imagini și acțiuni recurente. La final, o voce întreabă: „dar cu pasagerii ce se întâmplă?”

 

Burak Delier (n. 1977) trăiește și lucrează în Istanbul, fiind interesat în principal de relația dintre capitalism și practicile artistice contemporane. A avut expoziții individuale la Londra (INIVA) și Istanbul (PILOT și OUTLET), și a participat la numeroase expoziții de grup în Europa. A expus, totodată, la Bienala de la Taipei în 2008 și în 2010, și la Bienala de la Istanbul în 2005, 2007 și 2013.

Guy Ben-Ner (n. 1969) a reprezentat în 2005 Israelul la Bienala de la Veneția. Începând cu anii ‘90, artistul a filmat lucrări video în care apar el și familia sa, explorând relația complexă cu spațiile în care locuim. A expus solo la Contemporary Arts Center, Cincinnati; Center for Contemporary Art, Tel Aviv; și Musée d’art contemporain de Montréal. A participat la expoziții colective la Manifesta 10 în St Petersburg, MOMA New York; și P.S.1 Contemporary Art Center, NY.

Hito Steyerl (n. 1966) este unul din cei mai apreciați artiști video ai momentului și expune anul acesta în pavilionul Germaniei la Bienala de la Veneția. Artista folosește imaginea digitală ca punct de plecare pentru incursiuni într-o lume a războiului, a circuitelor financiare și luptei de clasă. A participat la expoziții majore precum Documenta, Manifesta, și bienalele de la Veneția și Istanbul. A avut, totodată, expoziții solo la Art Institute of Chicago, Van Abbemuseum Eindhoven și ICA Londra.

 

Simona Nastac este curator și critic de artă independent, în prezent stabilită la Londra. A realizat expoziții individuale și de grup pentru diverse bienale, festivaluri și galerii, în Londra, New York, Praga, Shanghai și București. Între 2006 – 2013 a coordonat programele de artă, rezidență artistică, film, arhitectură și design la ICR Londra, unde a colaborat cu instituții prestigioase precum Tate Modern, Victoria and Albert Museum și Royal Academy of Arts.

 

Fundația Culturală Intact este o platformă de artă contemporană ce promovează proiecte culturale și discursuri artistice diverse, de la pictură la artele media, rezidențe artistice, spectacole și programe educaționale. Alături de evenimentele dedicate artelor vizuale, în cei peste 10 ani de activitate, fundația a organizat spectacole de teatru, turnee naționale și internaționale de muzică, etc. Programul expozițional al fundației se desfășoară la SPAȚIU INTACT de la Fabrica de Pensule din Cluj și, începand cu 2012, a prezentat constant nume de prestigiu ale artei contemporane românești și internaționale.

Evenimentul face parte din proiectul Hotspot.art – Artă și Cultură Contemporană pentru Comunități, finanțat printr-un grant oferit de Norvegia, Islanda, Liechtenstein și Guvernul României și derulat de Fabrica de Pensule.

Parteneri: EEA Grants; Promovarea Diversității în Cultură și Artă în Cadrul Patrimoniului Cultural European; Ministerul Culturii România; Unitatea de Management a Proiectului; Hotspot.art; Federația Fabrica de Pensule

Sponsori: Weberbau, Cluj Apartments, Seleus Construct | Parteneri media: Modernism, ArtWe, 4Arte, Vernisaje, Cluj.com

 

Expoziția este deschisă până vineri, 22 mai 2015. Artistul Burak Delier va susține un dialog cu publicul la finalul expoziției, la SPAȚIU INTACT.

Contact:  0040 743 130 023 | www.fundatiaintact.ro

Susține activitatea Modernism.RO printr-o donație.