10991064_442891799196549_3519594945069206051_n

Începând din 2008, sărbătorim anual Carnavalul Lolelor, o serie de momente artistice făcute pentru a promova tradiţia săsească a fasching-ului.
În 2015, la Sighişoara, Carnavalul are loc duminică, 22 februarie.
Carnavalul este cunoscut ca o sărbătoare populară cu mascarade, deghizări, petreceri variate, jocuri hazlii şi mimice.
În comunităţile săseşti din Transilvania, carnavalul corespunde perioadei dintre Bobotează şi Lăsatul Secului. La oraş, carnavalul este cunoscut sub denumirea de Fasching – cuvânt de origine austriaco–bavareză, iar la sat se foloseau denumirile de Fasnacht sau Fastnacht (Foasnicht, Fuesendich – în dialectul săsesc), uzitate în special în perioada de dinainte de Miercurea Cenuşii – Aschermittwoch – cu care începea Postul Paştelui.
În domeniul tipologic, Carnavalul de la oraş înscrie şi obiceiul lolelor din arealul cuprins în vechiul Scaun săsesc Cincu (Schenkergebiet, Schenk – în dialectul săsesc, un „scaun” reprezenta în Evul Mediu o uniune de mai multe oraşe şi sate – cu populaţie majoritar săsească – supuse aceleiaşi puteri judecătoreşti), cât și forme diferite din arealul cuprins în Valea Târnavelor așa cum este cazul la Saschiz și Valea Viilor.

11018727_443067342512328_5366040813545568618_n (1)
Programul Carnavalului Lolelor:

Casa cu Șindrilă
12.00 – 12.11 – Ceremonia înmânării lăzii de breaslă (Laden forttragen) noului staroste al breslelor pentru A.M.D. 2015.

12.11 – Alaiul Lolelor, alungarea spiritelor rele şi împărţirea gogoşilor săsești – personajele mascate pornesc pe următorul traseu: Casa cu Şindrilă – str. Bastionului – Casa cu Cerb – Turnul Croitorilor – Zidul Cetății – Turnul Cojocarilor – Turnul Măcelarilor – str. Cojocarilor – Scara Acoperită – Casa Cositorarului – Piaţa Răţuştelor – str. Cositorarilor – Liceul JOSEPH HALTRICH – Turnul cu Ceas – Casa Veneţiană – str. Cetății – Primăria Municipiului Sighişoara.

Casa Cositorarului / Piața Rățuștelor
12.30 – 12.45 Prezentarea tradiției săsești a fasching-ului – specifică unor burg-uri din vechile scaune săsești din perioada medievală – ca parte a patrimoniului cultural comun

Primăria
13.00 Încheierea cu intonarea imnului Transilvaniei (Siebenbürgen Land des Segens)
13.11 – 14.00 alungarea spiritelor rele din Cetatea Sighișoarei și Piața Cetații de către personajele mascate de carnaval

Casa cu Șindrilă – Curtea interioară
13.11 Deschidere Târgul Breslelor – Târgul de meșteșuguri vii, ateliere demonstrative cu activităţi specifice ale vechilor bresle

Casa cu Cerb / Centrul Cultural Româno-German
13.30 vernisajul expoziţiei “Măști de carnaval” (elevii prof. Irina Magdalena Miihai-Gref şi prof. Daniel Romeo Todea, de la Liceul Teoretic “Joseph Haltrich”, Colegiul Naţional “Mircea Eliade” şi Şcoala Gimnazială ” Radu Popa” Sighişoara )

Sala SANDER
14.30 teatru de animație cu păpuși BI-BA-BO – reconstituire istorică a Forzug Rösseltanz la Keisd (clasa prof. Irina Magdalena Mihai-Gref)

15.00 conferință pe tema istoriei carnavalului în Transilvania (R.M.)

17.00 Concert de muzică medievală cu un repertoriu din creațiile unor autori germani și recital de poezie medievală germană și sonete

Pizzeria QUATRO AMICII / Piața Ʃ
18.00 – Îndestularea Lolelor

Casa Cositorarului / Piața Rățuștelor
20.00 Blasius
† UrzelnZunft Bukarest – UrzelnZunft Mediasch – UrzelnZunft Schassburg

Casa cu Șindrilă / das Everet Haus  Kost und Quartier/Logis

22.00 petrecere dansantă de rămas bun
† UrzelnZunft Bukarest – UrzelnZunft Mediasch – UrzelnZunft Schassburg