TRANZITIV.08

MAKE A POINT oferă, pentru trei săptămâni, spațiul generos al galeriei, unor tineri
absolvenți ai Universității Naționale de Arte București, Departamentul Pictură,
promoția 2014.
Este șansa, pentru fiecare tânăr artist, să-și expună într-un cadru profesionist crezul
artistic și să demonstreze că opțiunea estetică pe care a mizat, reprezintă cu adevărat o
provocare culturală importantă pentru spațiul contemporan.
Sunt opt voci distincte, cu discursuri vizuale asumate convingător, cu denzinvoltura
unor profesioniști ce și-au însușit limbajul picturii cu temeinicie.
Regăsim pe simeze registre de exprimare distincte, foarte diferite ca direcție, ce
glisează între rafinamentul analitic, vigoarea expresionistă, descătușarea gestuală sau
riguroasa sinteză conceptuală.
Toate aceste propuneri stilistice se regăsesc bine sincronizate cu direcțiile de cercetare
din teritoriul exprimării contemporane.  Petru Lucaci

Resize of licenta - master - pictura 2014 foto lucian muntean 01
Adriana Florea Băloiu (n 1979)
A absolvit Facultatea de Filologie, Universitatea Hyperion București în 2002 şi Universitatea Națională de Arte București, Departamentul Pictură in 2014.

Expoziții personale:
Expoziția “Călătorind prin vis” – Biblioteca “I.L.Caragiale” – I.L.Caragiale, Dâmbovița, 2012

Expoziții de grup:
Expoziția cu vânzare / licitație de artă în Leipzig – “Modern Art auction” organizată de casa de licitații BODO W.,2010 HELLMANN FINE ART, 24 aprilie 2010
Expoziția “Nuduri” – Galeria Elite Prof Art, București, 2012
Expoziția “Culori de toamnă” – Galeria Elite Prof Art, București, 2012
Expoziția „In(Finity) we trust” – UNA Galeria, București, 2014
Expoziția „Trupul lui – inspirația noastră” – UNA Galeria, București, 2014
Expoziția „UNARTE 150 de ani” – Sala Dalles, București, 2014

Andreea-Lorena BUŢINCU (n. 1989)
Trăieşte şi lucrează în Bucureşti, a absolvit în 2012 Universitatea de Arte şi Design din Cluj, secţia pictură; 2014 master în pictură la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti. A expus în diferite locuri din Bucureşti şi din ţară. Este interesată de studiul imaginii şi de tradiţia minimalistă şi conceptuală.

Mirela IORDACHE, (n. 1978)
Master – Strategii de creaţie în pictură – Universitatea Națională de Arte Bucureşti, 2012-2014

Expoziţii personale:
Axis (pictură) – Art Yourself Gallery, Bucureşti, 2013

Expoziţii de grup:
EGO//4 – Galeria Orizont, (pictură, sculptură, instalație), București, 2013
The Wall – Galeria Orizont, (sculptură, pictură, obiect, instalaţie, video, foto), Bucureşti, 2013
Trienala de Gravură Europeană Contemporană, Centrul Cultural – Rignac, Franţa, 2013
Temporal Perceptions – Muzeul Voievodal, Curtea Veche, Bucureşti, 2013
Expoziția „UNARTE 150 de ani” – Sala Dalles, București, 2014

Monica TURCU (n. 1976)
Absolventă Master – Pictura, U.N.ARTE București
2009 – 2012 – Absolventă a Facultății de Arte Plastice, Decorative și Design, Specializarea Arte Plastice (Pictură)
“Universitatea Dunărea de Jos”, GL, Licență – Facultatea de Arte, Iași

Expoziții de grup:
Arezzo, Italia, 2012
Cordignano, Italia, 2012
Bienala Artelor “Ion Andreescu” Buzău, Galeriile de Artă, 2012
Expoziția “Jurnal pictural”, Teatrul Muzical Galați, 2012
“Salonul de iarnă”, Galeria U.A.P. Filiala Galati, 2013
Mentana – Roma, Italia, 2013
Verona – Italia (Festival de Artă Contemporană), 2013
Tabere de creație cu Gruparea artistică Athanor Galați, 2013
Contempora Art Festival – București, 2013

Oana UNCIULEANU (n. 1987)
2009 – 2012 – Universitatea Națională de Arte, București, specializarea Pictură (licență)
2012 – 2014 – Universitatea Națională de Arte, București, specializarea Strategii de Creație în Pictură (master)

2013- prezent – Doctorat cu tema “Geometrii non-standard în arhitectura contemporană” la Universitatea de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu”
2006 – 2012 – Universitatea de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu”, București, specializarea Arhitectură (licență + master)
2008 – 2009 – Universitatea IUAV din Veneția, Italia, specializarea Arhitectură – bursă de studiu Erasmus

Expoziții de grup:
“150 de ani UnArte – pictură, sculptură, grafică” la Sala Dalles, București, 2014
“Art debut” la Pál Aukciósház és Galéria, Miercurea Ciuc, 2013
“Contempora” la galeria Alchemia, București, iunie 2013
Fotografie “Paris, mon amour” la Cărturești Verona, București, 2013

Petra SITARU, (n. 1990 )
A absolvit in 2009 Liceul Nicolae Tonitza, apoi a urmat Facultatea de Arte Plastice, secția de pictură, avându-l ca profesor coordonator de proiect, pe Petru Lucaci, continuând cu masteratul, finalizat în anul 2014.

Petronela BERLEA (n. 1987)
2005-2009: Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” București
2009-2012: Universitatea Națională de Arte București, Facultatea de Arte Plastice, Secția Pictură-Licență, clasa Lect. Univ. Dr. George Moscal
2012-2014: Universitatea Națională de Arte București, Facultatea de Arte Plastice, Secția Strategii de creație în pictură-Master, clasa Conf. Univ. Dr. Petru Lucaci

Expoziții de grup:
2012-Expoziția UNARTE’012, Muzeul de Artă Cluj-Napoca
2013-Expoziția „EGO // 4”, Galeria Orizont- București
2014-Expoziția ”UNArte la 150 de ani. Pictură, Grafică, Sculptură”, Sala Dalles-București

Rolland NICULUȘCĂ (n. 1992)
Liceul de Arte Plastice “Nicolae Tonitza” – București
Licențiat 2014 – Universitatea Națională de Arte din București,
Facultatea de Arte Plastice – secția Pictură

Expoziții de grup:
Premiul III al concursului organizat de LG, 2009
Expoziție de grup, Bruxelles, 2010
Organizator al proiectului “Metha.Lan” , 2013
Expoziție de grup “(IN)FINITY WE TRUST”, 2014
Expoziție de grup 150 de ani UNArte, 2014
Expoziție de grup L’atelier Pop-Baroque, 2014

Expoziția va putea fi vizitată până pe 23 iulie,
prin programare la tel. 0743 870 344 / 0726 769 490 sau
mail la [email protected]

foto Lucian Muntean

Resize of licenta - master - pictura 2014 foto lucian muntean 02 Resize of licenta - master - pictura 2014 foto lucian muntean 03 Resize of licenta - master - pictura 2014 foto lucian muntean 04 Resize of licenta - master - pictura 2014 foto lucian muntean 05 Resize of licenta - master - pictura 2014 foto lucian muntean 06 Resize of licenta - master - pictura 2014 foto lucian muntean 07 Resize of licenta - master - pictura 2014 foto lucian muntean 08 Resize of licenta - master - pictura 2014 foto lucian muntean 09 Resize of licenta - master - pictura 2014 foto lucian muntean 10 Resize of licenta - master - pictura 2014 foto lucian muntean 11 Resize of licenta - master - pictura 2014 foto lucian muntean 12 Resize of licenta - master - pictura 2014 foto lucian muntean 13 Resize of licenta - master - pictura 2014 foto lucian muntean 14 Resize of licenta - master - pictura 2014 foto lucian muntean 15 Resize of licenta - master - pictura 2014 foto lucian muntean 16 Resize of licenta - master - pictura 2014 foto lucian muntean 17 Resize of licenta - master - pictura 2014 foto lucian muntean 18 Resize of licenta - master - pictura 2014 foto lucian muntean 19 Resize of licenta - master - pictura 2014 foto lucian muntean 20 Resize of licenta - master - pictura 2014 foto lucian muntean 21 Resize of licenta - master - pictura 2014 foto lucian muntean 22 Resize of licenta - master - pictura 2014 foto lucian muntean 23 Resize of licenta - master - pictura 2014 foto lucian muntean 24 Resize of licenta - master - pictura 2014 foto lucian muntean 25 Resize of licenta - master - pictura 2014 foto lucian muntean 26 Resize of licenta - master - pictura 2014 foto lucian muntean 27 Resize of licenta - master - pictura 2014 foto lucian muntean 28 Resize of licenta - master - pictura 2014 foto lucian muntean 29 Resize of licenta - master - pictura 2014 foto lucian muntean 30 Resize of licenta - master - pictura 2014 foto lucian muntean 32 Resize of licenta - master - pictura 2014 foto lucian muntean 34 Resize of licenta - master - pictura 2014 foto lucian muntean 35 Resize of licenta - master - pictura 2014 foto lucian muntean 36 Resize of licenta - master - pictura 2014 foto lucian muntean 37 Resize of licenta - master - pictura 2014 foto lucian muntean 38 Resize of licenta - master - pictura 2014 foto lucian muntean 39 Resize of licenta - master - pictura 2014 foto lucian muntean 40 Resize of licenta - master - pictura 2014 foto lucian muntean 41 Resize of licenta - master - pictura 2014 foto lucian muntean 42

Tranzitiv 08 – descrierea proiectelor
Adriana Florea Băloiu

În laboratorul subconştientului

Spaţiul şi timpul în care trăiesc îmi par pierdute într-o maşinărie ciudată şi mă privesc experimentând un
proces de prizonierat al formei departe de spirit.
Nu mă regăsesc într-un acord deplin cu mine, aşadar m-am luat de mână şi m-am plimbat prin labirintul
subconştientului, într-o încercare de a privi în infinitul lui, în ochii mei şi înapoi pe pânză.
Universul imaginar se vrea a fi un autoportret psihologic fondat pe instanţa sensibilităţii. Între gest şi
emoţie există o relaţie de echivalenţă.
Demersul meu creator este unul introspectiv, de autocunoaştere şi explorare a sinelui. Subconştientul se
exprimă liber, neconstrâns de ideile, dorinţele şi nevoile înscrise în sfera conştiintei, descriind astfel un
raspuns. Răspunsul meu.

Andreea Lorena Buțincu
Lucrările mele interoghează în principal producţia de imagine atât în calitatea ei de pictură cât şi într-o
înţelegere mai largă, ca suprafaţă în interiorul căreia are loc construcția unui codaj cultural.
Limbajul artistic cu care operez se situează la limita dintre pictură (pastă colorată pe pânză), gest și
concept.
Conținutul problematic urmărește o critică a imaginii ca limbaj cultural saturat de banalizarea procesului
de producție și proliferare.
În ceea ce privește pictura, raportată la producția de imagine (cultură, artă) consider că în prezent, datorită
inflației de imagine și tendinței de a imita și reda un senzaționalul imaginea pictată se banalizează,
pentru că ceea ce se propune ca limbaj se rezuma la relația cu imaginea însăși, precum în cazul unui ecran.
Astfel pictura este comparabilă aici cu un ecran. Acest fenomen este descris de realitatea cotidianului
nostru care pare din ce în ce mai ornamentată de interacțiunea cu multitudinea de ecrane.
Demersul meu urmărește să deconstruiască simbolic imaginea în calitatea ei de pictură. este o încercarea
de a scurtcircuita imaginea ca suprafață și de a rupe planeitatea suprafeței pictate, printr-o depliere.
Chestionarea practicii mele artistice vizează pictura si tradiţia ei care s-a dovedit a fi marcată de planeitate,
de netezime, născută parcă din refuzul de a săpa în pânză, alimentata de iluzia de adâncime.
Dacă tendința în tradiţia picturii este de a atinge un grad înalt de plasticitate al imaginii prin aşezarea unei
paste informe pe pânză, intenţia mea este de a scoate pictura de pe pânză printr-un gest arheologic
simbolic care sapă în netezimea suprafețelor. Găsind interiorul producem inevitabil un exterior, oscilând
între pielea lucrării (ecranul sfâșiat) și suprafața dezgolită.

Petronela Berlea „C.A.-4”.
Întreg proiectul se bazează pe reproducerea imagilor fotografice proprii realizate în conformitate cu tema
aleasă. Pentru realizarea temei am ales ca elemente componente corpul uman și structurile materiale, prin
suprapunerea celor două elemente doresc să confer corpului uman imaginea trecerii timpului. Am ales să
reproduc corpul datorită capcității lui de sugestie. Accentul este pus pe poziții sau elemente ale
peronajului, mâinile care cuprind protector corpul într-o poziție sugerând durerea sau închistarea, mâinile
surprinse în mișcări delicate în jocul liniilor și al faldurilor sau alte pățti ale corpului care sugerează
delicatețea, și rigiditatea corpului feminin, toate acestea acoperite de umbra trecerii timpului. Plasate în centrul pânzei, într-un joc al verticalelor și diagonalelor sugerând neliniște, personajele fragile sunt
cufundate într-o mare de negru și gri detasându-se doar albul valorat cu griuri al veșmântului și cele câteva
accente de culoare presărate aleatoriu sugerând structurile ce acoperă trupul.

Mirela Iordache
Risipitori și Obiecte Risipite
Oraşul cenuşiu făcut din străzi fără cer şi fără perspectivă e rezultatul abandonului nostru. Străzile nu mai
sunt ce trebuie să fie, ci devin obiecte virtuale. Trăim înglobaţi în această lume de obiecte, deşertică şi
apăsătoare, consecinţă a propriei noastre indiferenţe ce naşte risipă, fără a mai fi capabili să vedem
distrugerea. De aceea orice reprezentare a acestei lumi trebuie să altereze rigoarea limbajului fotorealist cu
intervenţia în forţă a gestualismului abstract. Ca oameni simţim o nevoie irepresibilă de a distruge rigoarea
Formei pe care am creat-o adăugând strat după strat de intervenţii graffiti, formă eliberată de rigoare şi
anonimă. Deveniţi risipitori, plătim tribut – supremă ironie, entropiei, al cărei marş ireversibil către haos
încercăm cu disperare să-l oprim.

Petra Sitaru
În evul mediu goliciunea corpului apărea modificată sau pusă în context astfel încât își pierdea valoarea
pornografică. În proiectul meu am dorit sa produc același efect. Prin puzzle-ul pe care îl prezintă lucrările
şi mai ales prin desluşirea lui artistul şi publicul devenim complici. Artistul recunoaşte că a privit imagini
pornografice, privitorul recunoaşte că poate identifica ce se întâmplă în lucrările pe care le priveşte.
Deşi imaginile sunt erotice ele nu sunt pornografice, nu se adresează masturbării, dar încearcă să corupă,
încearcă să smulgă o clipă de acceptare a sexului pentru ceea ce este, plăcut.
Aşa cum este plăcut ca memoria şi gândirea să îţi lucreze împreună pentru a descoperi ce anume
înfăţişează fiecare imagine, aşa şi actul în sine este plăcut.
Pornografia este rea în sensul pe carei l-au dat victorienii: oamenii nu îşi vor mai face datoria şi se vor
auto-satisface toată ziua fără să se poată opri. Dar având în vedere că acesta nu este cazul, după cum
putem vedea acum când prin internet sexualitatea a intrat în orice casă, puţină libertate sexuală, puţină
încredere în sine, puţină dragoste faţă de corpul uman aşa cum este el, cu orificii,sfârcuri şi spermă nu cred
că ar dăuna nimănui. Lucrările ei tratează tema sexualității și pornografiei, în artă.

Rolland Niculușcă
Lucrarea de faţă abordează unul dintre cele mai tenebroase efecte secundare ale societăţii de consum,
care ar trebui studiat îndelung pentru a fi combătut cu adevărat eficient – şi anume: consumul de narcotice.
În ultimele decenii tot mai mulţi indivizi, de la vârste din ce în ce mai fragede, recurg la consumul de
narcotice. Pornind de la aceste considerente, proiectul prezintă situaţia unui tânar de liceu ce recurge la
consumul de stupefiante ca un refugiu al realităţii din viaţa cotidiană. Tot amplasamentul lucrărilor este în forma unei camere ce reprezintă timpul și spațiul în care se petrece
acțiunea. Instalația ocupă un loc central în această cameră semnificând finalul poveștii.

Oana Unciuleanu
Singularitate în mulțime
Se mai poate vorbi de singularitate într-o lume ce tinde să se omogenizeze? Unul reprezintă singularitatea,
de aici pornesc toate lucrurile. În cazul mulțimii totul ar trebui să se amplifice. Bucuriile, reușitele, dar și
înfrângerile sunt mai puternice trăite la o scară largă. Dar oare cu toții percepem lumea la fel? Sau fiecare
individ o percepe în manieră proprie?
Aparent trăim toți în aceeași realitate, dar fiecare din noi interpretează evenimentele într-un mod cu totul
special. Am putea considera că problemele înconjurătoare au loc de fapt în mintea noastră. Orice lucru
cuprinde importanță doar dacă îi acordăm timp și îl amplificăm concentrându-ne asupra acelui eveniment.
Ne creăm propria lume în care trăim.
Oamenii sunt ființe sociale. Avem nevoie de aprecierea celor din jur. Cea mai mare plăcere a oamenilor
este să fie înconjurați de oameni. Dorim să împărtășim idei și experiențe ca mai apoi să primim un
feedback, și automat formăm un grup care ne înțelege și prețuiește. Observăm diverși factori între relațiile
umane. Aceștia sunt distanța dintre interlocutori, intensitatea și frecvența întâlnirilor, apropierea și căldura
formată.
Aflându-ne în cadrul mulțimii avem ocazia să ne individualizăm sau să ne unim ei, să ne pierdem
caracteristicile unice. Oamenii sunt diferiți, unii atrag simpatii, alții trec neobservați, unora ne alăturăm, pe
alții îi ignorăm. Aflându-te în cadrul unui grup ai ocazia să demonstrezi capacitatea ta creatoare, dar în
același timp te poți dizolva în masa de oameni formând corp comun al idealurilor cu restul participanților.

Monica Turcu
“Photo-paint” dialog plastic contemporan
Ceea ce eu am propus prin proiectul masteral a fost redarea unei realităţi uitate sau chiar neobservate,
găsite la îndemâna oricui în simplele fotografii din albume aruncate prin sertare.
Am vrut să scot la lumină banalul dintr-o fotografie simplă, să evidenţiez detalii care ne scapă la o simplă
privire. Detalii şi fotografii prăfuite puse în lumină prin intervenţii picturale.
Am folosit tehnica printului pe pânză a fotografiei crude, nealterate, încercând să nu intervin prea mult
asupra imaginii utilizate pentru a nu distruge tocmai informaţia şi elementele care mi-au trezit interesul.
Am încercat să tratez cele două direcţii în înfăptuirea actului artistic propriu-zis, cea raţională prin
aplicarea cunoştinţelor acumulate în şcoala până la această oră, dar şi direcţia afectivă sau mai bine spus
intuitivă ca impuls al intenţiei de moment, rezultatul fiind unul mai ales afectiv decât tehnic, satisfăcând
mai mult sau mai puţin cerinţele teoretice de rezolvare a lucrării.
Echilibrul dintre cele două direcţii abordate poate fi unul relativ, determinat mai ales de opţiunea de
moment în timpul execuţiei lucrărilor, în unele cazuri conştiente, raţionale, iar în alte pur afective,
gestualiste, de starea de moment.