Am citit în confesiunea unuia dintre profesorii lui Kolumbán-Antal József, că propriile sale metode de creaţie nu diferă cu nimic faţă de metodele de lucru ale altor sculptori, căci laboratorul său – cum şi-a definit atelierul – este identic cu laboratorul oricărui alt sculptor. Cu menţiunea că toate atelierele de sculptură sunt aproape identice, şi probabil că nu diferă mult nici de atelierele colegilor de breaslă din Grecia antică. Acelaşi profesor a mai declarat că sculptorii din toate timpurile au gesturi identice, se chinuiesc la fel şi creează cu toţii cu aceeaşi bucurie. A mai spus că pe sculptori îi leagă atât de multe lucruri, încât diferenţele abia se pot sesiza. Apoi a adăugat că dacă totuşi există diferenţe, acestea se reflectă în fond prin lucrări şi creaţii.
Aceasta este confesiunea unui sculptor matur, despre practica de creaţie care nu diferă nici de metoda de creare a exponatelor de aici, şi nu diferă mult de acea tradiţie de creaţie figurativă care s-a născut în epoca preistorică, a crescut în culturile antice, s-a desfăşurat ca adolescent în artele greceşti şi romane, trăindu-şi exuberanta tinereţe în renaştere, ca mai apoi în baroc şi rococo, respectiv în clasicim, dar mai ales în secolul XIX, un secol al contradicţiilor, să devină un adult cu multă experienţă. În final, dar nu în ultimul rând, această tradiţie figurativă s-a destrămat la început de secol XX, s-a pervertit, renunţând la cele mai frumoase tradiţii, aservind ideologii inumane; aparent şi-a pierdut demnitatea, iar ulterior denunţând esenţa sa iniţială a susţinut acceptarea unor idei artistice non-homocentrice precum pop art-ul şi hiperrealismul, curente strâns legate de spiritualitatea unei societăţi impersonale, tehniciste, de consum. Mult timp părea că arta plastică figurativă, incompatibilă cu spiritualitatea conceptuală, neo-abstractă, neo-dadaistă, nu-şi are locul în sălile de expoziţie decât ca anacronism, până în momentul în care reprezentarea omului, chiar dacă prin mimesis şi fragmentat, nu a reapărut în arta postmodernă, prin creaţii saturate cu citate şi referiri, respectiv până când în performanţe, creaţii video şi foto nu a reapărut figura umană ca tematică, şi nu numai în calitate de creator de artă. Acest proces se datorează deopotrivă globalizării artelor şi alunecarea lor într-o direcţie multiculturală.
Aşa se întâmplă că la început de mileniu trei putem fi martori ai renaşterii artei figurative la care se întoarce în sculptura sa, după o mică cotitură, şi Kolumbán-Antal József. Tocmai cu acest scop a venit la studii în Bucureşti, ca alături de excelenţi profesori să poată asimila în mod corespunzător tainele artei figurative, evident pe baza experienţei acumulate în practica de creaţie anterioară, cu tendinţe abstracte, concentrate asupra obiectelor. S-au dovedit folositoare pentru această cotitură studiile realizate, precum şi cunoştinţele complexe de artă plastică şi de tehnică acumulate în timpul studiilor de licenţă efectuate în cadrul universităţii din Timişoara.
La Bucureşti, sub îndrumarea profesorilor săi a avut ocazia să-şi aprofundeze cunoştinţele privind metodele tradiţionale şi contemporane de cioplit în lemn şi utilizarea uneltelor necesare lucrului cu lemnul. De asemenea a avut posibilitatea să cunoască tehnica de turnare a chitului poliesteric, iar confruntarea şi combinarea materialelor plastice cu cele naturale s-au constituit într-o experienţă interesantă şi de inspiraţie.
După cum indică şi titlul expoziţiei, temele sculpturilor provin din mediul autorului, din experienţele cotidiene urbane. De aceea aproape că-i poate indica nominal pe cei care le-au fost model, chiar dacă sculpturile sunt tipizate, renunţând la cap sau stilizând trăsăturile feţei.
De asemenea ne-ar putea spune şi motivul pentru care consideră importantă imortalizarea în sculptură a Regelui Lear, cel părăsit, transmiţând profunzimi filozofice şi psihice, a Amicului veşnic tânăr, care în efervescenţa studenţiei cântă la o mătură pe post de chitară, a eternei Eve cu un Lucifer de jucărie sau a propriei persoane în febra cumpărăturilor, precum şi a Pictorului de icoane ce duce o viaţă mondenă aparent paralelă cu Dumnezeul şi biserica. La fel de bine ar putea să dezvăluie motivul pentru care a simţit nevoia să materializeze transformarea prin care trece datorită cuielor, trupul pe jumătate gol al fetei de pe culoarul căminului studenţesc. Dar redarea verbală a experienţelor nu e treaba sculptorului, el trebuie să redea imaginea şi forma, apelând, precum face şi Kolumbán, la celelalte arte, şi în cazul de faţă de gândim la teatru, mai precis alegerea costumelor, a articolului de îmbrăcăminte corespunzător, utilizarea accesoriilor (în arta clasică denumite atribute) specifice unui caracter sau a unei situaţii date, pentru a putea spune fără cuvinte aceste povestiri profane, caracteristice generaţiei sale, epocii noastre. Materialul expus este precum un panoptic al unei epoci, al unei generaţii, cu diferenţa că aceste figuri lucrate cu empatie, având personalitate şi sensibilitate perceptibile, sunt creaţii „vii” în sens estetic, şi nu numai aparent.
Ce este acel ceva care oferă acestor figuri plusul calitativ prin care se deosebesc de nişte figuri notorii de ceară? Răspunsul ne este oferit de caracterul sensibil al mişcărilor, de compoziţie, de concentrarea umilă asupra alegerii şi formării materialului, precum şi de exigenţa tratării suprafeţelor în totalitatea lor şi în acelaşi timp în cele mai mici detalii.
Este vorba de acelaşi plus pe care îl regăsim în confesiunea menţionată în introducere, căci şi în cazul sculpturilor lui Kolumbán-Antal József unicitatea se datorează aceloraşi diferenţe abia sesizabile care deosebesc aceste sculpturi de lucrările altor sculptori, care lucrează de fapt în laboratoare artistice identice, apelând la metode similare cu cele ale lui Kolumbán. Aceste diferenţe asigură personalitatea lucrărilor lui Kolumbán-Antal József şi constituie garanţia talentului său.
Vă invit să vizionaţi expoziţia, să descoperiţi aceste plusuri, pentru că merită: cu siguranţă veţi deveni mai bogaţi prin ele.
Vécsi Nagy Zoltán
Recent Comments