Afis-Bad-ColoursBAD Homophobic FestivalBAD COLOURS

The Homophobic Festival

Noul proiect elaborat de Galeria Visual Kontakt, Bad Colours, se concentrează asupra unui subiect fierbinte din societatea românească contemporană și anume fenomenul homofob,  răspândit printre toate categoriile sociale ale acestei națiuni.

Într-o societate tradiționalistă cum este cea românească, cu un istoric de factură spiritual- ortodoxă  în spate, este extrem de greu de acceptat și asimilat fenomenul de emancipare a comunității LGBT (Lesbian-Gay-Bisexual-Transgender) și a manifestărilor specifice ale acesteia. Astfel, s-a ajuns la situații de conflict cum a fost incidentul petrecut la Muzeul Țăranului Român, în care tensiuni de natură moralist-religioasă au izbucnit la suprafață în cadrul unui eveniment de celebrare a acestei comunități. Absurdul manifestării și maniera primitivă de raportare vizavi de o minoritate sexuală au generat ideea pe baza căreia s-a născut proiectul Bad Colours al Galeriei Visual Kontakt.

Aceasta realizează o „punere în scenă” vizuală și conceptuală, într-o manieră ironică și chiar parodică a unui festival homofob, într-un spațiu expozițional de anvergură. Expoziția este o instalație complexă și minuțios armonizată de lucrări bidimensionale și tridimensionale ce creionează niște adevăruri crude legate de mentalități colective, privite printr-un ochi satiric.

Bad Colours dorește provocarea și chestionarea unei realități și mentalități contemporane prin mijloace artistice specifice, incitând privitorul și oferindu-i un parcurs vizual șocant și percutant, menit a problematiza și individualiza această realitate contemporană specifică.

 

ASOCAŢIA „VISUAL KONTAKT”

ROMÂNIA – ORADEA

Galeria Visual Kontakt – Oradea, str. Albacului nr. 54

Laborator.Visual.Kontakt – Oradea, str. Republicii nr. 47

Tel.: 0040/745 – 205 729

e-mail: [email protected]

Site: http://www.visualkontakt.ro/

Facebook event: https://www.facebook.com/events/258158627719377/