Marţi, 15 aprilie, a.c., la orele 18:30, în Noua Galerie a Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneţia va avea loc vernisajul expoziţiei de tapiserie și pictură contemporană românească contemporană de Maria Mihalache Blendea.
Maria Mihalache Blendea s-a născut în comuna Avereşti, judeţul Neamţ, în anul 1931. A urmat cursurile Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” şi s-a specializat la „Accademia di Belli Arti” din Roma, fiind de peste 50 de ani membră a Uniunii Artiştilor Plastici din Bucureşti.
Din anul 1961, a participat cu regularitate la expoziţii municipale, republicane, festive, experimentale sau de grup, în ţară şi în străinătate, numărând peste 30 de participări.Numeroase lucrări ale sale se află în patrimoniul colecţiilor de stat şi particulare din Franţa, Italia, SUA, Germania, Africa de Sud, Olanda şi Canada.
Expoziţia, organizată de Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneţia, în colaborare cu Muzeul Ţării Crişurilor din Oradea, propune prezentarea în Noua Galerie a IRCCU Veneţia al unuia dintre cele mai antice şi reprezentative genuri artistice, şi anume: tapiseria. Lucrările de tapiserie ale Mariei Mihalache Blendea, tezaurizate în cele mai importante muzee ale ţării (Muzeul Naţional de Artă a României, Muzeul Ţării Crişurilor din Oradea), dar şi în colecţii private autohtone şi străine, vor fi prezentate în ambientul veneţian, odinioară atât de apropiat acestui gen artistic.
În cadrul vernisajului va lua cuvântul prof. dr. Aurel Chiriac, director general al Muzeului Țării Crișurilor, cercetătorși autor a numeroase volume și studii de istorie a artei privitoare la pictura de cult din nord-vestul României (sec. XIV – XIX), obiecte de cult , meșteșugurilețărănești din Bihor, arhitectura secolelor XII–XIX din nord-vestul României, precum și lucrări de artă plastică, contemporană.
Expoziţia va fi deschisă publicului vizitator până în data de 15 mai a.c., între orele 10-12 și 16-19, în spaţiile Noii Galerii a Institutului Român de la Veneţia, Cannaregio 2215 – 30121 Veneţia. Evenimentul beneficiază de sprijinul financiar al Institutului Cultural Român și al Muzeului Ţării Crişurilor din Oradea. Intrarea este liberă.
Recent Comments