Camera K ARTE, Tirgu MuresPéter Szabó
MAI DEPARTE!

Vernisaj: joi, 27 martie, ora 19.00
Expoziția va fi deschisă de MONOTREMU

Camera K’ARTE – Str George Enescu, nr 2, Tîrgu Mureș

Péter Szabó se întoarce la Tîrgu Mureș cu un mesaj aproape motivațional: să ne vizualizăm limitele, personale sau impuse, doar pentru a le provoca încontinuu. pentru a încerca să (re)găsim acele resurse intime care ne fac să mergem MAI DEPARTE. Selecția de lucrări pentru această expoziție e completată de o instalație a grupului MONOTREMU dar și de o intervenție pe vitrina spațiului K’ARTE prin care Péter pledează pentru pedagogia liberatății, ca instrument esențial pentru formarea viitoarelor generații.

Péter Szabó (1978, Targu Mures) Trăiește și lucrează la Budapesta.
Membru fondator al Studio Protokoll din Cluj-Napoca (2000) și al trupelor de noise-music Alergische Platze și Ovekk_Finn. Lucrările sale abordează și analizează realitatea cotidiană propunând o reflecție critică asupra prezentului. Majoritatea subiectelor sale sunt preluate din micro-climatul personal: familia și universul casnic. Cele mai recente lucrări se focusează pe potențialul economic și social a artei sau problematizează schimbările socio-politice din jurul lui.
http://csaksemmi.blogspot.hu/
https://www.facebook.com/pages/Jackie-Triste/151537695053571

Monotremu – Trăiesc și lucrează la Tîrgu Mureș
Este un duo de artiști și familie în același timp. Practica lor colaborativa e o continuă negociere bazată pe sentimente, intuiție și fapte din care, la final, rezultă lucrări cu conținut social și politic. E o reacție la apatia generală din societatea românească.
http://monotremu.blogspot.ro/

Un proiect al Asociației K’ARTE
http://k-arte.ro/

Susține activitatea Modernism.RO printr-o donație.