Monika Perenyei:
Șiragul tablourilor
Despre pictura lui Dorottya Szabó
”…se poate spune că nu e altă realitate în afara fragmentului.” (Tibor Déry: Fraza neterminată)
Dacă acum ne-am juca de a prezenta picturile lui Dorottya Szabó scurt și concis – și într-adevăr asta ne jucăm! – atunci aș chema în ajutor noțiunea amintirii ca suvenirul care pornește mecanismul memoriei și descrierea fenomenelor apărute din suita fragmentelor care se întorc mereu din ceața experiențelor îndepărtate. Sentimentele și pornirile noastre se opresc inevitabil la niște fragmente minuscule și după aceea se învie în mod înviorător sau, dimpotrivă, întristător din rememorarea (dorită sau nu) a acestor fragmente. Dorottya Szabó ne prezintă această stare sufletească care poate fi greu exprimat în cuvinte, sau poate fi exprimat cel mai curînd în tradiția textuală cizelată a beletristicii.
Ne prezintă, adică ne arată în vizibilitatea ei. Deoarece în această modalitate picturală caracteristică și matură eu descopăr reluarea și încercarea de a face vizibilă această stare a conștiinței.
În pictura lui Dorottya Szabó, fragmentele delicate ale lumii noastre pline cu obiecte și fenomene apar în centrul tablourilor – un policandru care atîrnă de plafon, un relief al unei clădiri prăfuite, o haină uzată, un coș cu fructe folosit de multă vreme, un mozaic al unei statui, o față care abia se vede, conturul frunzișului, un șirag de mărgăritare care se desprind ușor. Pictorul lucrează cu migală pe fenomenele acestea ce apar fragmentar cînd le așază în planul tabloului în care textura pînzei e lăsată să se impună sau în plasa unui raster pictat pe toată suprafața pînzei. Dar motivele acestea figurative își cîștigă forma printr-o suprafață intercalată. ”Personajele” memoriei ce pot fi ”subliniate” vizual sau cele care ajută memoria prin imagini sunt pictate de creatorul (evocatorul?) lor în culori puternice, vii, suculente pe o hîrtie de calc netezită pe pînza așezată orizontal. Hîrtia de calc împînzită de găuri de ace funcționează ca un filtru; modelul care se scurge pe pînză datorită pictatului repetat este o urmă care – fiind analogia acestui proces de lucru cu mai multe etape – însumează și experiența de timp a rememorării, cea a potolirii sentimentelor și pornirilor stîrnite de imaginea amintirii apărute.
Desigur, înainte de a se liniști și a se stinge, amintirile pot să și ne obsedeze în mod intensiv și vibrînd într-una. Dacă tablourile lui Dorottya Szabó le imaginăm ca pe o serie, o șalbă legată de viziunea și munca pictorului, atunci cele prezentate acum sub titlul de Tablouri înlănțuite sunt cele mai colorate bucăți ale acesteia.
Recent Comments