Un regal de grafică clujeană isi asteapta publicul incepind cu duminică 20 octombrie la palatul brâncovenesc de la Mogosoaia. Criticul si profesorul Negoita Laptoiu va prezenta, incepind cu ora 16, expozitiile retrospective Ioachim Nica, DESEN si Simon György, XILOGRAVURĂ.  Nume de rezonantă ale graficii contemporane, fosti studenti ai profesorului Ioachim Nica,  expun în semn de omagiu, alături de maestrul lor pe simezele palatului.

invitatie-Nica-Simon-T2-1 invitatie-Nica-Simon-T2-2Ioachim Nica (n.1937) a studiat disciplinele graficii la Institutul de arte plastice Ioan Andreescu din Cluj între 1956-1962 cu Kádár Tibor, Lövinth Marc Egon, Daniel Popescu si Petre Abrudan. La începutul anilor  ‘70   a urmat cursuri masterale de grafică publicitară la Academia de arte plastice din Viena cu prof. Maximilian Melker, fiind profund marcat de spiritul liber al realismului fantastic austriac si de noile tendinte ale afisului. A predat intreaga viata la Institutul de arte plastice Ioan Andreescu pe care l-a si condus, reorganizându-l ca rector, în anii 1990 -2000.  A expus constant desen si gravură la saloanele nationale, în principalele manifestări ale artelor grafice din orasele Transilvaniei, dar si în Polonia, Austria, Ungaria, Italia.

După retrospectivele din 2009 si 2010 de la Oradea si Cluj, expozitia de la Mogosoaia este cea mai importantă întâlnire a maestrului cu publicul.

invitatie-Nica-Simon-T2-3 invitatie-Nica-Simon-T2-4Simon György ( n.1941) a absolvit studii de grafica la acelasi institut, cu Kádár Tibor, Andrássy Zoltán, Feszt László, Petru Feier, fiind puternic influentata de disciplinele teoretice ale artei. Incepind din 1966 a expus constant in cadrul majoritatii saloanelor artistice judetene si nationale, participand la numeroase expozitii de grup organizate in tara, in Europa si SUA. Dupa 1990 a predat desen, compozitie si tehnicile gravurii la Universitatea de arte si design din Cluj iar din 2000, ca profesor asociat la Universitatea Partium din Oradea. Gravurile pe care le expune in Casa Artelor sunt  compozitii inspirate de lumea vegetala cu o puternica amprenta lirica, elaborate in registre ce alterneaza pozitivul si negativul, privilegiind motivul. Alternanta registrelor, fireasca glisare a motivului din pozitiv in negativ, imagine a ritmului diurn, elaborata stratificare a planurilor, interventia delicata a culorii ca atmosfera in jurul desenului de o mare frumusete, sunt mijloace artistice care definesc originalitatea dar si excelenta xilogravurilor semnate Simon. Doina Mandru