29 IUNIE, ORA 20:00 GRAND HOTEL ITALIA, CLUJ-NAPOCA

Reprezentanţii specializării Modă – Design vestimentar a Universităţii de Artă şi Design, Cluj-Napoca organizează cea de-a XIX-a ediţie a Galei UAD Fashion Design, ce va avea loc sâmbătă, 29 iunie 2013, ora 20.00, la  GRAND HOTEL ITALIA.

Gala UAD – Fashion Design este un eveniment important în peisajul învăţământului universitar artistic din România. Într-un centru universitar de mare tradiţie artistică şi culturală, existenţa unui asemenea eveniment creează un cadru optim pentru prezentarea, expunerea şi susţinerea lucrărilor viitorilor artişti care vor îmbogăţi imaginea artei şi a modei contemporane.

Prototipurile colecţiilor au fost realizate în cadrul Atelierului UAD de Fashion Design care a asigurat suportul tehnic şi realizarea câtorva colecţii, celelalte fiind transpuse cu sprijinul unor parteneri importanţi din industrie care ne sunt alături în fiecare an. Toate ansamblurile vestimentare ce fac parte din cele 25 de colecţii pregătite pentru paradă vor fi prezentate pe manechine profesioniste din cadrul agenţiei Transilvania Fashion.

Tinerii care au realizat colecţiile ce vor fi prezentate în cadrul Galei au fost coordonaţi de lect. univ. dr. Elena Basso Stănescu şi prep. univ. drd. Lucian Broscăţean la nivel de licenţă, iar colecțiile de masterat au fost coordonate de lect. univ. dr. Elena Basso Stănescu şi lect. univ. dr. Anca Pia Rusan.

Temele abordate în colecţiile absolvenţilor fac apel la referinţe istorice sau explorează elemente tradiţionale, trasează diverse conexiuni culturale sau se inspiră din subculturile urbane, propun structuri textile realizate manual, imprimări clasice sau digital print,  tehnici şi materiale neconvenţionale, încercând să se adapteze cât mai bine stilului de viaţă contemporan. Styling-ul fiecărei colecţii a fost elaborat pentru a întregi imaginea de podium, pentru un spectacol complex şi profesionist.

Mulţi dintre absolvenţii specializării modă-design vestimentar sunt finalişti sau câştigători ai unor concursuri naţionale şi internaţionale. Colecţiile au fost realizate cu sprijinul unor importante firme românești , iar cei mai buni absolvenţi  vor fi premiaţi de prestigioase jurii formate din jurnalişti, stilişti, editori de modă  şi reprezentnţi ai unor concerne de specialitate. Toate aceste proiecte sunt vitale pentru racordarea sistemului de învăţământ superior la sistemul modei din România.

Realizarea evenimentului este posibilă datorită sprijinului acordat de către sponsori şi parteneri care susţin în fiecare an Gala, contribuind la crearea unei platforme de promovare şi o conexiune între absolvenţi şi mediul profesionist al modei.