„Closer” rezidența artistului David Bertizzolo @ Timișoara

Rezidența artistică la Carpat Sticks

Din dorinţa de a stimula apariția unor noi proiecte, Institutul francez din Timişoara şi întreprinderea Carpat Sticks s-au asociat pentru a organiza rezidenţa unui artist. Proiectul s-a născut din ideea de a oferi posibilitatea unui artist să creeze şi în afara atelierului său şi, prin inventivitate, să transforme într-o clipă materia primă cu care lucrează angajaţii unei fabrici într-o operă de artă!

Astfel, cufundat în lumea industrială, David Bertizzollo crează, timp de o lună, o operă, rezultat al întâlnirilor sale cu angajaţii şi a utilizării bețișoarelor din lemn, specialitatea fabricii. Progresând în fiecare zi, David Bertizzolo construieşte o sculptură în incinta fabricii, sculptură care va fi inaugurată la sfârşitul rezidenţei sale artistice, în 24 mai. Aceasta va fi expusă la Carpat Sticks, unde, zi de zi, angajaţii vor putea urmări cu curiozitate sau amuzament cum obiectul muncii lor se transformă în operă de artă.

Etapele proiectului pot fi urmărite pe site-ul internet al Institutului francez (www.institutfrancais-roumanie.com) și pe site-ul internet al artistului (projet-oaz.blogspot.ro)
Vernisaj: vineri, 24 mai, ora 19

Carpat Sticks (Str. I.I. de la Brad nr.15)
Notă de informare

De David Bertizzolo

Proiectul la care voi lucra în timpul rezidenței mele în întreprinderea CARPAT STICKS din Timișoara este axat în jurul noțiunii de teritoriu ca și spațiu încarnat. Closer investighează valoarea noțiunii de colectiv, de partajare și de apropiere. Valorile inerente ale întreprinderii Carpat Sticks, acelea ale dezvoltării durabile, ale încarnării istoriei și ale întemeierii echipei, m-au îndreptat imediat la reflecția asupra noțiunii de teritoriu. Este o rețea simbolică indentitară, urma unei treceri, a unui loc de viață, amprenta oamenilor a căror sentiment al apartenenței este legat de o percepție comună a spațiului și a timpului. O întreprindere al cărui nume include teritoriul Carpaților și care este în strânsă legătură cu teritoriul și cu locuitorii săi.

Proiectul își propune să folosească în special materia primă a întreprinderii. Soclul operei va fi format dintr-o multitudine de bețișoare din lemn cu forme identice. Asamblate pe verticală, bețișoarele vor forma o machetă topografică a teritoriului în 3D, de unde a ieșit, de fapt, materia primă. Această machetă va fi amplasată la sol marcând identitatea teritorială a locului în cauză. Ea va da sentimentul unei mari densități și va sublinia astfel dorința întreprinderii de a face „cât mai mult cu cât mai puțin”, totul într-o viziune globalizată asupra mediului înconjurător, macheta marcând prin densitatea sa un ansamblu, o totalitate, un teritoriu, acela al Carpaților.

Mi-am dorit să creez o anamorfoză pentru a simboliza imaterialitatea legăturii sociale și a traiului laolaltă. Masa reprezentată de machetă este simbol al terestrului și al locului de viață, ea este spațiul. Monolitul evanescent este făcut dintr-o multitudine de individualități diferite care protejează pământul. Acest proiect pune în opoziție dar și unește timpul și spațiul căci teritoriul este de fapt rezultatul unei alchimii între oameni și spatiul lor de viață, între istorie și prezent.

Monolitul, format din bețișoare, aduce în lumină singularitatea indivizilor înglobându-i în același timp într-un ansamblu solid care materializează ideea de conviețuire. Astfel, acest lucru ne trimite la descrierea companiei „Euro Sticks” care valorifică diversitatea culturală, „EURO STIKCS Group este înainte de toate, o echipă internațională, bărbați și femei (în cadrul căreia se vorbesc 12 limbi)” – citatul a fost luat de pe site-ul internet al companiei. Compania este percepută ca și ansamblu de individualități. În plus, proiectul leagă temporalul cu spiritualul. Soclul solid este precum materia primă folosită, pământul din care sunt luati copacii, locul de muncă al colaboratorilor întreprinderii. Monolitul evanescent reprezintă legătura subtilă într-o societate, coeziunea între oameni, dorința de a trăi împreună, respectul pentru mediul înconjurător. Monolitul, mai compact atunci cand este privit de departe pune în discuție din nou aceste concepte. Forma geometrică simplă are rolul de a îngloba și de a securiza; ea trimite către noțiunea de fiabilitate a întreprinderii. Acest ansamblu este ca și o protecție.

 

CLOSER

David Bertizzolo este de formaţie arhitect, de unde şi rigoarea tehnică, şi importanţa pe care o acordă preciziei, spaţiilor şi volumelor în munca sa. Aproape de natură, artistul tinde să-şi orienteze munca spre exterior de câte ori are ocazia, utilizând elementele naturale ca materie primă pentru realizarea operelor sale.

În Closer, artistul a fost inspirat de la început de dimensiunea industrială a proiectului. Utilizarea aceluiaşi element (beţişorul pentru îngheţată) în număr nelimitat precum şi repetiţia mecanică a gestului, lucru care necesită precizie şi concentrare şi-au găsit rapid un loc important în demersul său artistic, bazat pe repetiţia mişcării şi pe multiplicarea unui obiect.

În primul rând, proiectul de rezidenţă a unui artist la Carpat Sticks, îşi propune scufundarea artistului în lumea industrială, urmată de apropierea de muncitori. Artistul lucrează în văzul tuturor, de unde şi relaţionarea imediată cu muncitorii, în jurul unui obiect comun de lucru : beţişoarele. Exactitatea gestuală a angajaţilor uzinei care triază cu minuţiozitate beţişoarele se continuă în mişcările artistului, care, la fel de riguros, aliniază cu răbdare beţişoarele care contribuie la naşterea sculpturii.

De asemenea, angajaţii departamentului de cercetare, majoritatea francofoni, s-au implicat de la început în realizarea operei, căutând împreună cu artistul soluţiile cele mai bune de prezentare a proiectului, reflectând la utilizarea diferitelor materiale secundare. Astfel, procesul de realizare a operei a ocupat un loc la fel de important ca şi opera în sine. Întâlnirea ţesută între artist şi angajaţi a permis evidenţierea scheletului operei. Deoarece conceptualizarea operei de artă, dacă este necesară, ascunde adesea riguroasa tehnicitate necesară gestaţiei operei.

În proiectul Closer, expunerea artistului în văzul tuturor a permis urmărirea diferitelor etape de lucru care constituie opera de artă. Întreprinderea a ales să păstreze opera de artă la sfârşitul proiectului şi să o expună într-un loc de pasaj. Astfel, pentru angajaţii care au fost în acelaşi timp martori şi actori în proiect, opera, care se conturează ca o sculptură, nu le va mai aparţine niciodată doar ca produs finit. În ochii angajaţilor, chiar dacă beţişorul de îngheţată poate fi transformat în operă de artă, acesta continuă să îşi păstreze caracteristicile tehnice, fie că face parte dintr-o sculptură monumentală sau că e înconjurat de îngheţată.

Câteva cifre